De astazi, metroul va circula normal, ca urmare a deciziei magistratilor Tribunalului Bucuresti, potrivit careia greva generala a sindicalistilor nu este legala, astfel ca angajatii Metrorex sunt obligati sa-si reia activitatea. Sindicalistii spun insa ca, in conditiile in care si verdictul Curtii de Apel Bucuresti nu le va fi favorabil, vor relua protestele, cel mai probabil, din ianuarie.
Bucurestenii au fost nevoiti ieri, pentru a doua zi consecutiv, sa apeleze la mijloacele RATB de transport supraaglomerate sau la taximetre din cauza continuarii grevei sindicalistilor de la metrou, care cereau salarii mai mari cu 20 de procente. De astazi insa, angajatii de la metrou se vor intoarce la munca dupa ce Tribunalul Bucuresti a decis ca protestul lor nu este legal, pentru ca nu au asigurat corect o treime din activitate. Decizia Tribunalului Bucuresti nu este definitiva si poate fi atacata cu recurs. Liderul sindicalistilor de la metrou, Ion Radoi, membru PSD si fost deputat pe listele aceluiasi partid, a spus inainte de inceperea procesului ca protestul lor este legal, motivand ca se asigura o treime din activitate, deoarece metroul circula dupa ora 16.00, pana la ora 00.00. In schimb, conducerea Metrorex a contestat tocmai faptul ca aceasta treime din activitate ar trebui asigurata pe parcursul intregii zile.
Procesul in care conducerea Metrorex a cerut constatarea ilegalitatii grevei sindicalistilor de la metrou a fost suspendat ieri de doua ori dupa ce sindicalistii au incercat sa mai traga de timp. Astfel, prima data au dorit sa vada procesul-verbal prin care dosarul a fost repartizat aleatoriu completului de judecata, apoi, a doua oara, au vrut mai mult timp pentru a redacta o cerere de recuzare a completului. Totodata, magistratii au refuzat sa trimita dosarul la Curtea Constitutionala, motivand ca exceptia de neconstitutionalitate inv