După ce au scăpat de comunism, constructorii metroului n-au reuşit să supravieţuiască tranziţiei. Sursa: AgerpresSursa: AgerpresSursa: Agerpres
1 /.
Acum, străinii vin să ne facă poduri şi pasaje, în timp ce ai noştri construiesc în străinătate.
Inginerii Nicolae Constantinescu şi Sergiu Plugovici şi-au rupt o după amiază din viaţă ca să-mi povestească cum au construit ei metroul, dar şi podurile de peste Dunăre de la Cernavodă, şi cum alţi colegi de-ai lor şi-au dat sufletul la Canal. Constantinescu e azi directorul Centralei Construcţii Căi Ferate (CCCF). Spune că nu e mândru de faptul că centrala a fost înlăturată de la construcţia metroului în ultimii 20 de ani, de interese politice.
Afişează o relativă bunăstare a omului care s-a descurcat în viaţă, chiar şi după 1989 când ţara n-a mai avut nevoie de priceperea lui, iar el şi-a mutat-o temporar prin Germania.
Plugovici se ţine mai modest – e doar un inginer oarecare - şi îşi lasă colegul de-o viaţă să vorbească, dar punctează esenţial atunci când simte nevoia. Lucrează şi acum în construcţii, şi împărtăşeşte amărăciunea lui Constantinescu pentru câte lucruri nu se mai fac în ţara asta.
A participat toată ţara, nu numai crema
Prima mea întrebare se dovedeşte un greşit punct de plecare în discuţie: „Se spune că atunci când a început metroul, Ceauşescu a adus în Bucureşti toată crema constructorilor din România!”. Afirmaţia dezleagă în Constantinescu atâta amar de ani de frustrări: „Şi cremele alelalte ce au fost, scursurile? De exemplu eu în perioada aia făceam podurile de peste Dunăre. Alea ce erau? Nu erau bune? Metroul s-a început în 75 şi noi am început podurile în 78. Între Feteşti şi Cernavodă. Eu abia din 85 am ajuns să mă ocup de metrou. Când am venit în 85 era perioada ultimilor mari realizări. Complexul Piaţa Victoriei 1 şi
