Tema pe care mi-am propus-o este o intrebare: “cum modifică criza mentalitățile oamenilor de afaceri români?”. Sincer, nu am un răspuns direct la această întrebare, cel puțin din cât am reușit să decantez împreună cu cei pe care îi cunosc și din discutiile la care am participat până acum. Însa am reținut o idee, UNA singură, care apare din ce în ce mai des: nevoia de transformare a eticii și moralității de afaceri, ca și instrument de adaptare (sau mai bine zis, de evoluție) a business-urilor prezente pe piața locală. Fie ele multi-naționale sau uni…românesti.
De aici și ideea acestui post: care e rostul unei afaceri – indiferent de magnitudinea ei? ROSTUL, adica sensul, înțelesul ei profund.
Românul folosește cuvântul “rost” în două mari situații: în expresia “are un rost în viață” în negația “fără (nici un) rost”
Buun, atunci întrebarea care conduce la un moment de reflecție în direcția a “ce ne împinge-n luptă” ar fi:
Care e rostul afacerilor noastre?
Încerc câteva răspunsuri valabile în România pre-crizată: Să facem profit. Orice inițiativă care aduce un dolar în plus este un business. Aceasta e cea mai veche și cea mai generală definiție a business-ului, de undeva de lângă pe-atunci-viitorul Wall Street. Să trăim decent din profitul sus-numit, să dăm salarii dragilor noștri angajați, să plătim taxe - primind în schimb…mai nimic -, să fim siguri că “avem ce pune pe masă mâine”. Să ne dovedim că suntem buni, să creștem profiturile și să scădem costurile, să ne încadrăm în deadline-uri și să capitalizăm diversele beneficii obținute pe această cale. Să fim bogați! Euro, dolari, franci elvețieni… transferabili în Porsche, Lexus, Mercedes, Bentley sau chiar Aston Martin, Lamborghini, Ferrari… sau într-un apartament în centru, într-un sediu în office building clasa A++, o casă de vacanță, o vilă la mare …sau în bursă, fonduri de investiț
