Îl cheamă Lascăr Catargiu, nume pe care-l purtase în toată prima jumătate a secolului trecut şi pe care i l-am dat înapoi în 1990, după ce comuniştii îi ziceau Ana Ipătescu, fiindcă-i acordaseră acestei cucoane belicoase de la "paşopt" rangul de eroină naţională. La început se numea Bulevardul Colţei, iar acest început a fost un sfîrşit (de veac XIX): prima autorizaţie de construcţie datează din 1898, încă şase " din anul următor. Oraşul a fost cîndva mîndru de frumuseţea acestei străzi, care semăna, fiindcă aşa voiseră arhitecţii (străini sau educaţi în străinătate), cu cartierele elegante din capitalele occidentale. Ceea ce va fi fost, poate, rigid în imitaţie se umanizase mai tîrziu, deoarece bucureştenii adăugaseră cîte o şuviţă de grădină între casă şi trotuar, aşa încît, primăvara, pe gardul de fier forjat se căţărau zorele. În alte curţi, mai adînci, în fundul cărora se mai văd fostele grajduri cu remiza trăsurii de altădată sau cîte un fost porumbar, crescuseră castani (cei care n-au fost tăiaţi între timp se acoperă de o horbotă albă pe la 20 aprilie, iar în septembrie te bombardează cu mingile lor lucioase).

Mai erau, pînă acum treizeci de ani, şi plopii care mărgineau de o parte şi de alta fosta alee de călăreţi din mijlocul bulevardului (în locul lor s-a plantat de curînd un singur şirag de firavi platani). Casele naţionalizate şi pline de locatari noi au arătat din ce în ce mai uzate. În 1989, o hotărîre a "tovarăşului" condamnase aceste clădiri care-i aduceau aminte de detestatul regim burghezo-moşieresc şi dărîmarea lor începuse din Piaţa Victoriei spre Piaţa Romană. Am crezut că ele sînt salvate cînd Ceauşescu şi-a primit pedeapsa meritată. Deşi, de ani de zile, faţadele sînt desfigurate de cele mai tîmpite reclame, întrecîndu-se între ele ca urîţenie, cele două fronturi au rămas relativ intacte. Imobilul "Orange", oricum, s-a înfipt pe ter