Acum 20 de ani, in momentul in care aparea prima bresa in Zidul Berlinului, iar imperiul sovietic se prabusea, doar cei care credeau orbeste in utopia comunista se simteau nefericiti. Putini oameni, desigur, se cramponau de posibilitatea a ceea ce odinioara era numit "socialismul real-existent". Altii criticau triumfalismul "noii ordini mondiale" promise de George H.W. Bush. Iar modul in care Germania de Vest a calcat peste epava vecinului Est-german a parut aproape un act de cruzime.
Totusi, 1989 era o perioada benefica (asta, daca nu traiai in China, unde democratii erau prigoniti). Multi dintre noi simteam ca priveam la zorii unei noi ere liberale, in care libertatea si dreptatea aveau sa prospere si sa cuprinda toata planeta ca o patura de flori proaspete. 20 de ani mai tarziu, stim ca nu a fost sa fie.
Populismul xenofob da tarcoale democratiilor europene. Ponderea partidelor social-democrate scade, in timp ce demagogi de dreapta promit sa apere "valorile occidentale" de hoardele islamice. Iar catastrofele economice din ultimii ani par sa confirme recentul avertisment al lui Mihail Gorbaciov, care spunea ca "si capitalismul occidental, vaduvit de vechiul sau adversar, privindu-se ca invingator de necontestat si incarnare a progresului global, risca sa conduca societatea occidentala si restul lumii tot intr-o fundatura a istoriei".
Dupa cum arata lucrurile acum, liberalii – in sensul progresist, american al cuvantului – ar putea fi chiar invinsii din 1989. Social-democratii si comunistii s-au dispretuit intotdeauna reciproc. Dar multe idealuri social-democratice, cu radacini in notiunile marxiste de dreptate si egalitate sociala, au fost aruncate peste bord, precum proverbialul prunc, o data cu apa de baie a comunismului.
Acest proces era deja in plina desfasurare inca inainte de caderea Zidului din Berlin, o data cu radicali