S-a spus ca lumea romana aduce cu ea respectul pentru norma, pentru colectivitate, pentru social. Clasele sociale ale Romei au cunoscut, in timp, o evolutie ce se face responsabila si de evolutia regulilor si a institutiilor ce statuau raporturile intre aceste clase, intre indivizi din paturi sociale diferite, dar si intre o clasa sociala si cetatea in ansamblul ei. Ne lamuresc asupra acestor realitati, din nou, J.-N. Robert si Pierre Grimal. Ambii subliniaza importanta mostenirii romane pentru configurarea raporturilor juridice in statele civilizate ale continentului nostru. De altfel, noua ne e suficient sa aruncam o privire asupra vocabularului juridic actual al limbii romane, ca sa-i recunoastem radacinile. In lumea romana, legiferator era la inceput regele. Iar legea era impregnata de sacru, caci persoana regelui era investita cu atributul sacralitatii.

Mai apoi, sa faca si, intre anumite limite, sa comunice legi au devenit rolurile magistratului . Noua, peste timp, ni se pare azi de la sine inteleasa necesitatea institutiilor juridice, a distribuirii rolurilor intre persoanele implicate in acte juridice, insa toate aceste specializari de structuri si functii sociale sunt posibile numai in timp, iar odata cu configurarea lor se plamadeste ceva din insusi spiritul european. Dreptul roman, preexistent legii, rezulta din morala. In timp se constata maturizarea dreptului prin introducerea unor concepte si realitati ca "reparatia" (in raport cu un prejudiciu) sau "interzicerea privilegiilor" (legea sa fie una pentru toti, si nu, cum observam, vai, in zilele noastre, intocmita cu dedicatie). Echitatea e tot mai mult aproximata de elaborarea si aplicarea legilor romane, fiindca o obsesie a romanului e ordinea, iar inechitatea sociala ameninta cu dezordinea, cu revolta, cu razvratirea. Chiar razboaiele sunt guvernate de drept, ceea ce face ca dupa cuce