Şapte persoane au fost arestate după ce au reuşit, cu acte false, să i-a credite de la patru bănci, în total, peste 40 de mii de lei. Doi dintre suspecţi au fost daţi în urmărire internaţională după ce, la finalul anului trecut, în momentul în care şi-au dat seama că poliţia este pe urmele lor, au plecat din ţară. Aceştia au fost găsiţi recent în Germania, respectiv Italia. „În urma cercetărilor efectuate de poliţiştii făgărăşeni, au fost trimişi în judecată, pentru comiterea infracţiunilor de înşelăciune, complicitate la înşelăciune, fals şi uz de fals, Toma M., de 35 de ani, Maria V., în vârstă de 26 de ani, Robin R., 34 ani, Garofiţa J., de 36 ani, Vasile C., 38 de ani, Ioan C., 40 de ani, şi Florin M., de 29 de ani. Primii cinci în stare de libertate, iar ultimii doi sunt arestaţi preventiv în alte dosare penale. Cei doi s-au sustras urmăririi penale, au plecat din ţară imediat după comiterea faptelor. În perioada decembrie 2007 - ianuarie 2008, prin întocmirea şi folosirea de documente false mai precis adeverinţe de salarii şi contracte individuale de muncă, cei şapte suspecţi au obţinut în mod fraudulos, de la patru instituţii bancare, patru credite, în valoare totală de 40.000 lei, fără să mai ramburseze aceşti bani”, a declarat comisarul şef Liviu Naghi, purtătorul de cuvânt al IPJ Braşov. Şapte persoane au fost arestate după ce au reuşit, cu acte false, să i-a credite de la patru bănci, în total, peste 40 de mii de lei. Doi dintre suspecţi au fost daţi în urmărire internaţională după ce, la finalul anului trecut, în momentul în care şi-au dat seama că poliţia este pe urmele lor, au plecat din ţară. Aceştia au fost găsiţi recent în Germania, respectiv Italia. „În urma cercetărilor efectuate de poliţiştii făgărăşeni, au fost trimişi în judecată, pentru comiterea infracţiunilor de înşelăciune, complicitate la înşelăciune, fals şi uz de fals, Toma M., de 35 de a