Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Să ridicăm în slăvi slugile?!

Publicat in Jurnalul, vineri 20 noiembrie 2009 ·

Pornind de la un moment halucinant de pe Antena 3, Mihnea Măruţă sesiza, într-un pertinent comentariu găzduit de HotNews.ro, una dintre cele mai mari ciudăţenii ale presei noastre combatante electoral: abordarea personajelor publice după poziţionarea lor faţă de Traian Băsescu. Altfel spus, brusca trecere a unui politician pe baricadele luptei cu Traian Băsescu îl transformă pe respectivul din Băiatul Rău în Băiatul Bun al Dâmboviţei noastre naţionale.

Cu ceva timp în urmă, luând drept pretext aniversarea mineriadei din iunie 1990, Realitatea TV şi Antena 3 procedaseră la o hăituire crâncenă a lui Ion Iliescu. Luptător pe blog şi în studiouri cu Traian Băsescu, adversarul proaspătului său nepoţel Mircea Geoană, Ion Iliescu a devenit acum Eroul pozitiv al celor două trusturi de presă. Nu mai e Spânul. E Harap-Alb.

Sub acest unghi nu poate decât să mă amuze schimbarea la faţă a Trustului Intact în abordarea personajului numit Ciprian Nastasiu. În paginile Jurnalului Naţional, la Sinteza Zilei de la Antena 3 am dus, pe vremuri, o lungă şi nemiloasă campanie împotriva procurorului favorit al lui Traian Băsescu. Membru al speciei poreclite de mine ţuluşii lui Băsescu, procurorul cu pricina, la fel ca şi alţii de la DIICOT şi de la DNA, a instrumentat dosarele care i-au adus domnului preşedinte faima de Arhanghel al Luptei împotriva Corupţiei.

Puţină lume îşi mai aminteşte, într-o ţară veselă, care uită de la mână până la gură că Omar Hayssam a fost, în 2005, bulanul prin care Traian Băsescu, încă aliat cu premierul Călin Popescu Tăriceanu, a lovit PSD-ul din Opoziţie, demascându-l drept clocitoare a corupţilor. Înainte, în timpul şi după afacerea cu jurnaliştii răpiţi, despre teroristul numărul unu al ţării s-a discutat şi ca despre un produs al corupţiei PSD-iste. La această campanie a pus umărul său de tânăr şi ambiţios procuror şi num

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Ministrul MEDIULUI, Mircea Fechet, a semnat Memorandumul pentru AER CURAT/Documentul protejează pădurile din ILFOV împotriva defrișării

Gandul acum 41 minute
Joi a fost semnat Memorandumul pentru Centura Verde București-Ilfov de către ministrul Mediului, Mircea Fechet, și fondatorul platformei Civice pentru Centura Verde, Alex Găvan. Prin acest document se adoptă legea care protejează pădurile din Ilfov;

Nadal îl întâlneşte pe Zverev, în primul tur la Roland Garros. Djokovic şi Alcaraz, adversari facili

Mediafax acum 2 ore
Rafael Nadal are parte de un început dificil la ceea ce se aşteaptă să fie despărţirea sa de Roland Garros. Recordmanul, de 14 ori campion la Openul Franţei, a fost tras la sorţi împotriva lui Alexander Zverev, al patrulea favorit, în primul tur. Dj

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, audiat la DNA

Ziua Constanta acum 2 ore
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Surse judiciare

Cum au ajuns o casă dintr-un sat din Botoșani să „găzduiască” 7.000 de ucraineni. Autoritățile au anunțat Parchetul și DNA

Adevarul acum 2 ore
O situație absolut incredibilă a fost înregistrată în comuna Vârful Câmpului din județul Botoșani. Nu mai puțin de 7.000 de ucraineni figurau cu domiciliul la o singură casă din comună. Aceștia au plătit  diverse sume bani unor localnici, pentru a f

Rusia îl acuză pe premierul Marcel Ciolacu de „imixtiune grosolană” în afacerile Republicii Moldova

Mediafax acum 2 ore
„Atragem atenţia asupra faptului că astfel de declaraţii provocatoare ale oficialilor români, care reprezintă o imixtiune grosolană în afacerile interne ale Republicii Moldova, rămân fără un răspuns adecvat din partea Chişinăului oficial”, a declara

Șeful ANRE: România a ținut lumina aprinsă în Moldova, la propriu, pentru două ierni

HotNews acum 58 minute
România a ţinut lumina aprinsă, la propriu, în Republica Moldova pentru două ierni şi a reuşit să facă asta pentru că a avut un sistem energetic pregătit, a declarat, joi, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE

VIDEO Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat pe un câmp din judeţul Iaşi

HotNews acum 2 ore
Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat, joi după-amiază, pe un câmp din judeţul Iaşi, din cauza unor defecţiuni tehnice. Doi bărbaţi se aflau la bord, dar nu au fost răniţi. Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat pe un câmp din judeţul

Guvernul pune la bătaie 2,5 miliarde de lei pentru modernizarea liniei de cale ferată CF București - Giurgiu Nord

Wall-Street.ro acum o ora
Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a lansat licitaţia publică pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de modernizare a liniei CF Bucureşti - Giurgiu Nord Frontieră, lotul 2, investiţie finanţată din Fondul de Coeziune prin Mecanismul European

Taxa pentru PARTAJ se reduce / Guvernul a adoptat proiectul pentru REDUCEREA taxelor de timbru

Gandul acum 2 ore
Guvernul a adoptat în ședința de joi proiectul Ministerului Justiției pentru reducerea taxelor de timbru. Este anunțul ministrului Justiției, care precizează că actul normativ va intra în procedură parlamentară, a anunțat Alina Gorghiu, ministrul Ju

Vremea

București
acum

20°
joi

13°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/24°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

27°
joi

13°/27°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

22°
joi

15°/22°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

24°
joi

11°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/23°
dum.

10°/23°
Timisoara
acum

21°
joi

14°/21°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°