Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Slatina: Ionela Gogolan, jandarmeriţa care trage direct la ţintă

Publicat in Adevarul, sâmbătă 21 noiembrie 2009 ·

Şi-a descoperit calităţile de trăgător încă de când era elevă la şcoala militară. Pune suflet în tot ceea ce face şi este dedicată meseriei sale.

În urmă cu doi ani, a participat pentru prima oară la un concurs pe echipe, de tir cu pistolul, organizat de Inspectoratul General al Jandarmeriei Române (IGJR). S-a remarcat datorită preciziei şi acurateţii cu care ţinteşte. „Îmi plac foarte mult aceste concursuri şi particip de fiecare dată când am ocazia. Prima dată am fost când eram elevă la şcoala militară de la Drăgăşani. Am concurat pe echipe şi mi s-a părut interesant. Am văzut că m-am descurcat şi m-am gândit să mai particip şi pe viitor la astfel de concursuri“, a povestit sergent major Ionela Gogolan.

Este o persoană dedicată meseriei sale şi pune suflet în tot ceea ce face. În acest an, tânăra jandarmeriţă a participat la concursul organizat de IGJR la Târgu-Jiu şi s-a clasat a treia. De data aceasta, Ionela s-a înscris la individual. „Concursul a avut loc în mai şi s-a desfăşurat în două manşe. S-a tras cu pistolul Carpaţi de calibrul 7,65 milimetri. În prima manşă am tras din picioare de la 20 de metri, iar în cea de-a doua manşă s-a tras de la 15 metri, din genunchi. În total, am obţinut 185 de puncte din 200 şi am luat premiul al treilea“, a povestit jandarmeriţa.

Tânăra speră ca la următoarele concursuri să obţină premiul cel mare şi pentru aceasta se antrenează din greu. „A fost destul de dificil, ceilalţi concurenţi fiind foarte bine pregătiţi. La început am avut emoţii, dar m-am concentrat şi am încercat să trag cât mai bine. La concursurile viitoare vreau să-mi îmbunătăţesc performanţele şi să iau primul loc“, a spus Ionela.

Pentru concursul de tir cu pistolul, Ionela se pregăteşte atunci când are timp în poligonul de tragere.

„Atunci când îmi pun căştile, emoţiile dispar“

Pentru a se perfecţiona şi a deveni

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Pană majoră de curent în Europa. Mai multe țări, afectate de întreruperea energiei electrice pe fondul caniculei

Ziare.com acum o ora
O pană de curent afectează vineri, 21 iunie, mai multe din estul Europei, pe fondul unor temperaturi de aproape 40 de grade Celsius. „O perturbare internațională care a afectat mai multe țări” a dus la întreruperea furnizării de energie electrică în

Reacția Ambasadei SUA la retragerea lui Klaus Iohannis din cursa pentru șefia NATO

Adevarul acum 57 minute
Ambasada SUA a afirmat, vineri, că decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO este „un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Alianţei”.

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum o ora
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Accident feroviar în Maramureș Un copil de trei ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren

Ziua Constanta acum 22 minute
Accident feroviar în Maramureș, azi, 21 iunie 2024! "Un copil în vârstă de trei ani a fost surprins sub roata unui vagon. Din păcate, acesta prezintă leziuni incompatibile cu viaţa (...) Se va interveni pentru degajarea corpului de pe liniile de ca

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 6 ore
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Avocatul din Iași care și-a aruncat iubita de la etajul 6 a fost condamnat la 23 de ani de închisoare. Despăgubirile stabilite de instanță

Ziare.com acum 3 ore
Avocatul ieșean Sebastian Felecanu a fost condamnat de către Curtea de Apel Iași la 23 de ani de închisoare și o despăgubire de 210.000 euro cu titlu de despăgubiri. Acesta a fost găsit vinovat de omor calificat săvârșit asupra iubitei sale. Soluția

Persoanele neasigurate vor avea acces la serviciile necesare depistării precoce a afecţiunilor oncologice, după ce Executivul a adoptat o hotărâre în acest sens

News.ro acum o ora
Executivul a adoptat, vineri, o hotărâre de Guvern prin care persoanele neasigurate vor avea acces la servicii necesare pentru depistarea precoce a afecţiunilor oncologice şi la servicii de confirmare a diagnosticului. Odată diagnosticaţi cu o formă

Aderarea Republicii Moldova la UE , o chestiune suverană, dar mulţi cetăţeni moldoveni doresc apropierea de Rusia, consideră Kremlinul

G4Media acum o ora
Kremlinul a apreciat vineri că potenţiala aderare a Republicii Moldova la UE este o chestiune suverană a acestei foste republici sovietice, adăugând însă că mulţi cetăţeni ai Republicii Moldova doresc de asemenea legături apropiate cu Rusia, relatea

Vasilcoiu: Am fost informat astăzi că organizaţia PSD Dolj mi-a retras sprijinul politic şi că urmează să fiu înlocuit din funcţia de secretar de stat din Ministerul Muncii

News.ro acum 13 minute
Cristian Vasilcoiu a anunţat că a fost informat, vineri, că reprezentanţii organizaţiei PSD Dolj i-au retras sprijinul politic şi urmează să fie înlocuit din funcţia de secretar de stat din Ministerul Muncii. „Prieteni, Ca să nu aflaţi din Monitorul

România trece oficial la salariul minim european. Ce este și cum se calculează acesta

Wall-Street.ro acum 4 ore
Salariul minim brut este, în prezent de 3.300 de lei și va crește, de la 1 iulie 2024 la valoarea de 3.700 de lei. Însă, tot în această perioadă, România trece oficial la salariul minim european, prin care se asigură transpunerea în legislația națio

Vremea

București
acum

33°
vin.

21°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

28°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/33°
dum.

19°/29°
lun.

19°/27°
Constanta
acum

26°
vin.

20°/26°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

31°
vin.

17°/31°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
lun.

19°/27°
Timisoara
acum

35°
vin.

20°/35°
sâm.

20°/39°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°