În hol, pe banca de lângă perete, stă de ieri-dimineaţă un ins din Frătăuţii de Sus, ţinând în braţe, ca şi cum s-ar teme să nu i se fure, un dosar flenduros, pătat de grăsime.

Aşteaptă să intre în audienţă pentru a dovedi că a fost executat silit în locul altuia, dispărut din localitate cu un an în urmă. Trecând pe lângă el încolo şi încoace, în drumul lor de la un birou la altul şi de la birou la bufet, funcţionarii Instituţiei se străduiesc să nu facă nici cel mai mic zgomot. Unii păşesc în vârful picioarelor. Alţii îşi înăbuşă tusea.

Purtătoarele de pantofi cu tocuri ţăcănitoare îşi pun papuci de pâslă la ieşirea din birou sau, dacă n-au, se descalţă înainte de a ajunge prin dreptul celui de pe bancă. Regulamentul lucrului cu publicul le interzice ferm tulburarea unui cetăţean care aşteaptă în hol căzut pe gânduri. Puţine sunt momentele - le-a explicat şeful prevederea - în care un om se poate întoarce asupra lui însuşi precum cele în care aşteaptă să intre în audienţă undeva. A-l tulbura din gândurile sale ar fi o crimă.

Poate că în acele momente, rămas singur cu el însuşi, omul se întreabă de unde venim şi unde ne ducem. Sau poate că se întreabă dacă s-o lase pe fiică-sa să mai umble cu hăndrălăul ăla sau să pună piciorul în prag, arzându-i vreo câteva. Peste câteva zile s-a descoperit că insul din hol era mort de mult.

Şi nici atunci nu s-ar fi descoperit dacă tanti Veta, femeia de serviciu, ajungând în dreptul lui cu T-ul, nu i-ar fi zis să ridice picioarele niţel ca să poată da şi pe sub bancă.

*

HOŢ DIN SPITAL

Puţini oameni din sat sunt căinaţi ca Petrică Vătui, fost electrician la Combinat, după falimentarea întreprinderii, tăietor de frunză la câini. La o săptămână o dată, un membru al familiei sale numeroase cade bolnav şi e dus la Spitalul Judeţean. Când soacră-sa, suferind de ulcer perforat, când n