Este unul dintre cei mai cunoscuţi caricaturişti români. A fost declarat Ambasador al Caricaturii de către Asociaţia Caricaturiştilor din Turcia şi Caricaturistul anului din România în 2000, 2003 şi 2006.
Încă din copilărie, Florian Doru Crihană a fost dotat cu un simţ al umorului, pe care şi l-a valorificat în special în liceu şi, mai târziu, în facultate. A debutat cu lucrări de grafică satirică în 1985, în revista „Rebus Flacăra”, iar la puţin timp a expus la „Salonul de vară al umorului desenat” de la Brăila.
„Timp de patru ani am studiat Design-ul ca angajat în colectivul de arhitecţi şi graficieni condus de arhitectul Dan Ujeuca din cadrul ICEPRONAV Galaţi. Acolo mi-am făcut o idee despre artă. Primele sfaturi despre caricatură le-am primit de la ziaristul Tudor Octavian, apoi am dezvoltat acest subiect al caricaturii şi al artei plastice”, ne-a spus artistul gălăţean. Este membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România (U.A.P.R) din 2007.
A renunţat la satira politică
Personajele pe care le abordează în lucrările sale sunt îndeosebi oameni obişnuiţi, precum simpli ţărani, poliţişti, intelectuali, personaje din artă. Nu-i place să abordeze teme din domeniul politicului.
„Nu abordez nimic din zona politicului, deoarece consider că nu merită nimeni penelul meu. N-aş face decât să-mi pierd timpul. Sunt dominat de unul dintre deschizătorul caricaturii moderne care îl apreciez în mod deosebit, anume Mihai Pânzaru–PIM, Constantin Ciosu pentru categoria de „expoziţii”, iar în ceea ce priveşte „presa”, am un respect deosebit pentru arta lui Devis Grebu”, ne-a mărturist caricaturistul.
Peste 80 de premii internaţionale
Lucrările satirice ale lui Crihană sunt apreciate atât în ţară, cât şi peste hotare. Munca sa constantă a fost răsplătită cu peste 80 de premii internaţionale, printre care şi 20 de pr