Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bratu, după un an, o lună şi patru zile

Publicat in Adevarul, sâmbătă 21 noiembrie 2009 ·

Atacantul după care Dinamo plânge din toamna lui 2008 a scos ghetele de la naftalină. A jucat ieri o repriză pentru echipa secundă, dar a fost precaut şi s-a ferit să intre în contact cu adversarii. „Câinii" încep să-şi recupereze soldaţii căzuţi la datorie. După Niculae, care s-a întors din Portugalia, de la recuperare, încă un vârf de atac este gata de reintegrare în „haită".

Chinul lui Florin Bratu a luat sfârşit. Era şi cazul. După un an, o lună şi patru zile de la accidentarea crâncenă din meciul cu CFR Cluj, din octombrie 2008, când „Bratone" şi-a „rupt" genunchiul drept, jucătorul de 29 de ani a îmbrăcat din nou tricoul roş-alb într-o partidă oficială. Florin a luat-o cu încetişorul.

A fost trimis să evolueze mai întâi pentru formaţia secundă. Ieri a jucat în prima repriză a meciului cu Dunărea Galaţi, pe care „câinii" mici l-au pierdut cu 2-0.

Aşa cum era de aşteptat, pentru un fotbalist abia ieşit din perioada de convalescenţă, Bratu nu a făcut exces de zel. A alergat exact atât cât a trebuit, cât de fapt i-au indicat şi preparatorii fizici, a făcut pressing la adversari doar atunci când a fost nevoie şi nu a intrat în clinciuri inutile. S-a văzut clar că „Bratone" nu vrea să bage periculos piciorul la minge şi are „strângeri" de inimă când începe să se aglomereze în jurul său.

Nu şi-a creat nicio ocazie de gol, dar a încercat să creeze situaţii pentru colegii săi mai tineri. Încurajat din tribună şi de o galerie care a afişat un banner cu numele şi chipul său, Bratu a ieşit de pe teren la pauză, dar asta nu înseamnă că a mers la odihnă.

S-a „transferat" pe terenul central, unde se antrenau colegii de la echipa „mare" şi a dat câteva ture de teren.

Florin Bratu: „Nu am uitat cum se joacă fotbal"

Lăudat şi de Ioan Andone, prezent ieri în tribune în prima repriză, lui Florin i-a revenit zâmbetul pe buze. S-a întors pe t

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad

Ziua Constanta acum 8 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber, miercuri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, cu timpul de 46 sec 88/100, conform Agerpres.ro Popovici a încheiat la doar două sutimi de recordul

EURO 2024 Elveția, la un pas de optimi, după remiza cu Scoția

Ziua Constanta acum 4 ore
În al doilea meci al etapei a doua din grupa A, Scoția și Elveția au încheiat la egalitate, 1-1. Scoțienii au deschis scorul în minutul în minutul 13, prin McTominay, iar remiza a adus-o Shaqiri, cu golul său din minutul 26. Elveția a acumulat patr

A murit unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii. Ioan Es. Pop avea doar 65 de ani

Ziare.com acum 7 ore
Uniunea Scriitorilor din România a anunțat miercuri, 19 iunie, că poetul Ioan Es. Pop a decedat. Numit de Mircea Cărtărescu "unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii", Pop a trecut în neființă la vârsta de 65 de ani. "Prin di

Deţinutul evadat de la Penitenciarul Poarta Albă a fost prins

Mediafax acum 9 ore
Deţinutul care miercuri a reuşit să fugă din Penitenciarul Poarta Albă a fost prins. El a fost găsit pe un câmp. Pentru a-l opri, poliţiştii au tras cu pistolul.

Vladimir Putin a ajuns în Vietnam pentru o vizită oficială

Adevarul acum 5 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a sosit joi în Vietnam pentru o vizită oficială în această ţară care este un partener al Moscovei încă din perioada sovietică, au informat agenţiile de presă ruse, scrie AFP.

Locuri de muncă - 20 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum o ora
CURTEA DE APEL BRAŞOV organizează concurs pentru ocuparea pe perioada nedeterminată a 2 posturi temporar vacante de GREFIER la instanţele din circumscripţia Curţii de Apel Braşov, în data de 06.08.2024. Dosarele de înscriere la concurs se depun până

Kievul, aproape de un Acord de Securitate cu Uniunea Europeană. Când se vor semna actele

Ziare.com acum 9 ore
Preşedinţia ucraineană a anunţat miercuri, 19 iunie, că va semna, "într-un viitor apropiat" un Acord de Securitate și cu Uniunea Europeană (UE), ultimul dintr-o serie de acorduri încheiate de Kiev cu aliaţii săi din Occident, relatează AFP. "Echipe

Măsuri urgente ASF propune prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie

Ziua Constanta acum 13 ore
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) propune prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie 2024 motivând că o astfel de măsură combate creşterea excesivă a preţurilor ce poate avea loc brusc, pe fondul dezechilibrelor din piaţă,

Un indian a MURIT în Italia după ce proprietarul fermei la care lucra l-a abandonat cu un braț tăiat, în urma unui accident de muncă

Gandul acum 6 ore
Un indian care muncea ca sezonier în agricultură în Italia, în apropiere de Roma, a murit miercuri, la două zile după ce a fost abandonat de către angajatorul său cu un braţ tăiat, în urma unui accident de muncă. „Muncitorul agricol indian, care suf

AUR a aderat la Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR) din Parlamentul European

News.ro acum 10 ore
Toţi cei şase europarlamentari AUR au aderat la Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR). „Ne-au cântat prohodul, dar s-au înşelat! Europarlamentarii AUR vor activa în cadrul Grupului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR), ce

Vremea

București
acum

23°
joi

23°/38°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

24°
joi

17°/26°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/27°
Constanta
acum

18°
joi

18°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

20°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
Timisoara
acum

20°
joi

20°/34°
vin.

21°/36°
sâm.

23°/39°
dum.

21°/33°