După un sezon mai lejer, plin de recuperări, Constantina Diţă a reuşit să termine maratonul de la Yokohama. La mai bine de un an de când a purtat laurii olimpici, Puşa, încă mai simte efectele medaliei de la Beijing.

„Adevărul Sporturi": Odată cu maratonul din Japonia ai terminat şi sezonul competiţional din acest an. Cum a fost pentru tine anul postolimpic?

Constantina Diţă: Sezonul competiţional 2009 nu a fost aşa de încărcat cum am planificat, însă asta din cauza unor probleme de sănătate şi a unor accidentări relativ uşoare. La vârsta mea, recuperarea după o accidentare cere mai mult timp, deci este absolut normal să respect acest detaliu. Sunt totuşi mulţumită că în Yokohama am reuşit să închei cursa şi am terminat sezonul la un nivel rezonabil, astfel că sunt optimistă pentru Londra. De fapt, sunt în grafic...

Ai avut puţine participări anul acesta la maraton. Ce ai făcut în tot acest timp?

Da, am avut două curse din trei, însă doar pe ultima am reuşit s-o termin (n.r. - Yokohama), iar în perioadele dintre aceste curse a trebuit să mă antrenez şi să mă refac în urma accidentărilor survenite. În plus, am putut să mă ocup mai mult de familie, ceea ce n-am mai reuşit cam de mult timp aşa cum trebuia. Pot spune că tot răul a fost spre bine, până la urmă.

Se mai simt şi acum efectele medaliei de aur de la Beijing?

Medalia de la Beijing este o „operă de artă". Zâmbesc de fiecare dată când mă gândesc la ea. E adevărat că ne-a deschis multe oportunităţi, dar în aceeaşi măsură şi responsabilităţi. Mi-am dat seama că nu e uşor să fii model pentru cineva şi să nu-ţi poţi îndeplini „sarcinile". Tind şi vreau să cred că valoarea medaliei creşte în fiecare an, aşa cum medaliile şi nota de 10 a Nadiei Comăneci sunt de nepreţuit după atâta timp.

După toate întâmplările mai puţin plăcute care ţi s-au întâmplat anul acesta în Români