Cel mai renumit bijutier din Roman a venit tocmai din inima Turciei. Ştie să repare podoabele în câteva minute, dar şi să dea viaţă unei bucăţi din metal preţios.
Efraim îşi petrece ziua lucrând fel de fel de bijuterii. În fiecare zi îi trec prin mână inele, lanţuri şi brăţări, care mai de care mai valoroase. Tânărul a venit pentru prima dată în România la vârsta de 11 ani. „Am venit cu cei doi fraţi ai mei pentru că afacerea din Turcia dăduse faliment. Ne-am gândit să ne încercăm norocul aici. Părinţii mei au plecat însă înapoi pentru că au considerat că limba română este foarte grea şi nu s-au adaptat“, mărturiseşte bijutierul.
Comunicare prin semne
Un an a locuit la Piatra Neamţ, iar apoi s-a mutat în Roman. A stat în gazdă patru ani la învăţătoarea Mariana Lepădatu, aceasta ajutându-l să învăţe limba română. „Îmi arăta obiecte şi diverse poze şi mă învăţa să le pronunţ. Era foarte greu, mai ales să pronunţ litera «ţ», care nu există la noi. De asemenea, am mai avut probleme cu genurile şi pronumele“, completează Efraim. Limba română i-a dat bătăi de cap şi în anii ce au urmat, dar recunoaşte că a avut noroc să întâlnească profesori înţelegători. „Şi colegii şi profesorii m-au acceptat aşa cum sunt şi m-au ajutat să mă adaptez, explicându-mi în engleză sau prin semne când nu înţelegeam“, povesteşte bijutierul.
De o întâmplare hazlie a avut parte chiar la ora de limba română. „Profesorul m-a scos la tablă şi m-a pus să scriu ceva. Nu înţelegeam ce zice şi l-am pus să repete de mai multe ori. După ce a văzut că nu înţeleg, m-a întrebat dacă sunt turc. I-am răspuns că da şi credea că glumesc. Nu-i venea să creadă până nu i-au confirmat şi colegii mei“, povesteşte cu zâmbetul pe buze Efraim. În clasa a VIII-a s-a întors în Turcia, să-şi ajute părinţii care aveau afaceri cu români. Dimineaţa mergea la cursuri, iar după-amiaza î
