Ion Iliescu, preşedintele de onoare al PSD, nu a votat la referendum, în opoziţie cu atitudinea candidatului PSD, Mircea Geoană, pe care l-a criticat voalat că a votat în favoarea iniţiativei lui Traian Băsescu la referendum. Iliescu s-a încurcat când a fost întrebat de ziarişti cu cine a votat.
"Este treaba lui, fiecare votează cum îl duce capul", a spus Ion Iliescu, întrebat de ce nu a votat şi la referendum, după ce Mircea Geoană declara după ieşirea de la urne că a fost de acord cu numărul redus de parlamentari, iniţiativă pe care a avut-o încă din 2005.
Preşedintele de onoare al PSD a precizat că organizarea referendumului de astăzi este un capriciu şi o diversiune a preşedintelui Traian Băsescu.
"Am împărtăşit părerea celor cinci ONG-uri că acest referendum este inutil şi este un capriciu al domnului Băsescu. El nu are nicio consecinţă pentru că orice modificare trebuie trecută prin Parlament, deci este o chestiune de diversiune în campania electorală. Am ignorat acest capriciu", a mai spus Iliescu.
Ion Iliescu a votat la Liceul "Jean Monet", alături de soţia sa, Nina. "Sper să intrăm în normalitate să scăpăm de scandaluri", a menţionat Iliescu referitor la votul său pentru preşedinte.
Întrebat de ziarişti cum a votat la prezidenţiale, Iliescu a răspuns: "Pentru Băsesc... pentru Geoană".