CVM Braşov - Universitatea Cluj
1-3 (29, -18, -16, -14)
CVM Braşov: Florin Oprea, Florin Bălhăceanu, Mihai Cartacuzencu, Andrei Molnar, Bogdan Ene, Leonard Constantinescu, Eduard Popescu, Dănuţ Mititelu, Daniel Stângu, Paul Crăciun. Antrenor: Adrian Pustiu.
Se vede treaba că tentativa de a avea o formaţie de primă ligă sub Tâmpa nu interesează pe nimeni. Echipa care a promovat în acest an devine încet dar sigur a nimănui, iar jucătorii se comportă ca atare. Cu salarii restante de foarte mult timp şi fără şanse în viitorul apropiat ca situaţia să se reglementeze, echipa a pierdut din nou la Braşov, cu singura diferenţă că a reuşit să câştige primul set din acest sezon.
Gruparea de pe Someş s-a dovedit su-perioară. Păcat pentru un sport de tra-diţie, care este aproape de colaps.
Cu toate că au câştigat un set, bra-şovenii nu părăsesc încă ultimul loc pentru că buzoienii cu care concurează direct pentru evitarea acestei poziţii şi cu care vor juca în etapa viitoare, au luat al doilea set în disputa cu Minaur. CVM Braşov - Universitatea Cluj
1-3 (29, -18, -16, -14)
CVM Braşov: Florin Oprea, Florin Bălhăceanu, Mihai Cartacuzencu, Andrei Molnar, Bogdan Ene, Leonard Constantinescu, Eduard Popescu, Dănuţ Mititelu, Daniel Stângu, Paul Crăciun. Antrenor: Adrian Pustiu.
Se vede treaba că tentativa de a avea o formaţie de primă ligă sub Tâmpa nu interesează pe nimeni. Echipa care a promovat în acest an devine încet dar sigur a nimănui, iar jucătorii se comportă ca atare. Cu salarii restante de foarte mult timp şi fără şanse în viitorul apropiat ca situaţia să se reglementeze, echipa a pierdut din nou la Braşov, cu singura diferenţă că a reuşit să câştige primul set din acest sezon.
Gruparea de pe Someş s-a dovedit su-perioară. Păcat pentru un sport de tra-diţie, care este aproape de colaps.
Cu toate că au câştigat