Forfotă la sediul PNL Mureş, unde echipa de monitorizare, alcătuită în mare parte din membri ai TNL Mureş, îşi desfăşura activitatea într-o încăpere în mijlocul căreia era amenajată o masă mare, înţesată cu calculatoare şi telefoane. „Se lucrează în mod normal, în condiţii normale. Partidul Naţional Liberal a decis monitorizarea procesului votului atât în privinţa raportării numărului de persoane care au participat la vot în secţiile normale, cât şi în privinţa incidentelor care se pot întâmpla şi care ne sunt transmise telefonic”, a declarat consilierul judeţean Marius Popa, unul din coordonatorii staffului liberal.
Acesta a precizat că liberalii sunt cu ochii şi pe secţiile speciale, pentru a se evita cazurile de vot dublu. „Monitorizăm cu stricteţe tot ce se întâmplă în fiecare secţie specială. Colectăm datele celor care au votat acolo şi avem grijă să nu se întâmple cazuri de dublu vot”, a adăugat Marius Popa.
Turism electoral la Sărmaşu reclamat de social democraţi
Şi la sediul judeţean al PSD Mureş atmosfera era una de lucru, în acest sens fiind amenajate mai multe încăperi, populate cu foarte mulţi tineri şi echipament electronic. „Majoritatea tinerilor sunt membri ai TSD Mureş. Ne mândrim cu ei. Monitorizăm foarte serios întreg procesul electoral în ideea ca acesta să fie corect şi pentru a taxa orice neregulă ivită”, a declarat Alexandru Petru Frătean, preşedintele PSD Mureş. Liderul social democrat a adăugat că organizarea are ca scop prevenirea şi identificarea unor eventuale fraude. „Poate aţi remarcat că ne-am organizat în acest sens în detaliu. Până acum n-aş putea spune că au fost lucruri extraordinare, dar totuşi o serie de nereguli putem constata. Nu s-a respectat add literam articolul 19, alineatul 5, din Legea electorală cu privire la numărarea şi ştampilarea buletinelor de vot primite de către secţiile de votare. Au fost situaţ