Mesajul a fost trimis. Multumesc!

RECORD: Peste 94.000 de voturi de la românii din diaspora | FOTO

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 23 noiembrie 2009 ·

În această dimineaţă, Ministerul Afacerilor Externe a confirmat că votul românilor din străinătate s-a încheiat. Conform estimărilor, peste 94.000 de cetăţeni români s-au prezentat la urne, în diaspora. S-a depăşit, astfel, numărul total de voturi, la primul tur, pentru românii care au ales preşedintele în anul 2004 (40.869) şi în 2000 (33.169). Ultimul român care a votat a fost Andrei Slivinschi la ora locală 20.50, la secţia de vot nr. 210 din San Francisco, SUA. Acesta are 29 de ani, trăieşte de 10 ani în SUA şi este prima data când a votat la alegerile prezidenţiale.

Cel mai tânăr român din diaspora care a participat la scrutinul de astăzi este din Izmir, Turcia. Prezenţa cea mai mare la vot s-a înregistrat în Italia, Spania şi Republica Moldova. Chiar dacă, în ţară, votul s-a încheiat, românii de la anumite secţii de vot din lume mai pot vota, până mâine, la ora 07.00 (21, orele locale).

La scrutinul din acest an, numărul românilor stabiliţi în străinătate este mai mare decât al celor care au votat la prezidenţialele din 2004. La ora 22.00, oficialii Ministerului Afacerilor Externe (MAE) estimau aproximativ 88.500 de voturi în urnele din diaspora, în contextul în care, în 2004, numărul total al buletinelor de vot a fost, în primul tur, a fost de 40.869.

Secţiile de votare cu cea mai mare prezenţă la vot sunt: Paris, Torino, Bruxelles 1 şi 2, Chişinău 1 şi 2, 4, Orhei, Atena 1, Dublin, Castellon de la Plana 1 şi 2, Milano, Torrejon de Ardoz, Zaragoza, Coslada, Londra 2 şi 3, Madrid 1 şi 2, Verona, Munchen, Roma 1, Viena, relatează ultimul comunicat al MAE.

Evz.ro aşteaptă opinia românilor din diaspora cu privire la aceste alegeri.

Votul în cele mai mari comunităţi de români:

- în Italia s-a depăşit numărul total al voturilor exprimate la scrutinul pentru prezidenţiale, din 2004, când au

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

George Simion, la Parchet: Am venit pentru a-mi cere telefonul înapoi şi pentru a mă scutura, efectiv, de mizeria aruncată, cu trei zile înainte de alegeri, asupra noastră / Am informaţii că mă vor ridica şi alte structuri, de exemplu DNA

News.ro acum 2 ore
Liderul AUR George Simion a venit, joi, la Parchetul general, el afirmând că a venit pentru a-şi cere telefonul înapoi şi pentru a se scutura, efectiv, de mizeria aruncată, cu trei zile înainte de alegeri, asupra partidului. Simion a precizat că are

Consiliul Concurenţei analizează tranzacţia prin care Gheorghe Adrian Tomşa intenţionează să preia Telekom Romania Mobile Communications SA, iar o serie de active vor fi preluate de Digi România

News.ro acum 42 minute
Consiliul Concurenţei anunţă că analizează tranzacţia prin care Gheorghe Adrian Tomşa intenţionează să preia Telekom Romania Mobile Communications SA, mai puţin o serie de active care vor fi preluate de Digi România SA. ”Consiliul Concurenţei analiz

Şedinţa CSAT a început: sistemul PATRIOT şi candidatura lui Iohannis la şefia NATO, pe ordinea de zi

Mediafax acum o ora
Şedinţa CSAT a început, reiese din imaginile transmise de Administraţia Prezidenţială. Sunt prezenţi, printre alţii, premierul Marcel Ciolacu, miniştrii Economiei şi Justiţiei, Radu Oprea şi Alina Gorghiu, precum şi şefi ai serviciilor de informaţii

Turiștii pot să stea liniștiți: Apa Mării Negre este sigură pentru îmbăiere. „Vreau să delimitez disconfortul de pericol”

Ziare.com acum 2 ore
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a afirmat, joi, 20 iunie, la Tulcea, că apa Mării Negre este sigură pentru îmbăiere. El a făcut această declaraţie în contextul în care, miercuri, au fost discuţii despre o posibilă poluare în apropierea plajei din

”Te omor!”. Anchetă a Poliţiei Capitalei, după ce doi bărbaţi lovesc şoferul unei maşini care stă în coloană VIDEO

Ziare.com acum 50 minute
Poliţiştii Secţiei 18 Bucureşti fac cercetări, după ce în mediul online au apărut imagini cu doi bărbaţi care lovesc şoferul unei maşini care stă în coloană. ”Te omor!”, strigă unul dintre bărbaţi în timp ce sparge geamul şi înjură. Poliţia Capitale

Şeful IPJ Alba, afacerişti şi mai mulţi poliţişti, inclusiv de la DGA, urmăriţi penal

Mediafax acum 2 ore
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Alba-Iulia au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpaţii Florin Constantin Dogaru, comisar-şef de poliţie şi şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean

România, locul 47 în clasamentul FIFA. Tricolorii au coborât un loc

News.ro acum o ora
Naţionala de fotbal a României a coborât o poziţie şi se află pe locul 47 în clasamentul FIFA dat publicităţii joi. Argentina, campioana mondială, continuă să conducă în ierarhie. România are 1462.35 puncte. Adversarii tricolorilor în Grupa E de la

Solstițiul de vară 20 iunie 2024. Tradiţii şi superstiţiii

Ziua Constanta acum 5 ore
La 20 iunie, ora 23 h 51 m, are loc Solstiţiul de vară, moment în care longitudinea astronomică a Soarelui este de 90 grade, acesta aflându-se la 23°27' distanţa unghiulară nord faţă de ecuatorul ceresc, el descriind mişcarea diurnă pe un cerc paral

István Kovács arbitrează joi primul meci la Euro 2024

Mediafax acum 3 ore
Din brigadă vor mai face parte: Espen Eskas (Norvegia) – al patrulea oficial, Pol van Boekel (Ţările de Jos) – arbitru VAR, Rob Dieperink (Ţările de Jos) şi Marco Fritz (Germania) – asistenţi VAR. Partida este programată joi, de la ora 16:00, pe Mun

Restricţii de trafic din cauza caniculei pe drumurile din 15 judeţe

News.ro acum 6 ore
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române anunţă restricţii de trafic joi, în intervalul 10.00 - 20.00, pentur autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, pe toate sectoarele de drumuri naţionale, drum

Vremea

București
acum

36°
joi

23°/37°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

25°
joi

17°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

19°/28°
Constanta
acum

36°
joi

21°/36°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

30°
joi

19°/30°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
Timisoara
acum

33°
joi

22°/34°
vin.

21°/36°
sâm.

23°/38°
dum.

20°/33°