Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Retailerul Pic a intrat în insolvenţă la cerere, din cauza datoriilor mari către furnizori

Publicat in Adevarul, luni 23 noiembrie 2009 ·

Grupul românesc de retail Pic a intrat, în data de 16 noiembrie, în insolvenţă la cerere, din cauza creşterii datoriilor către creditori, în special către furnizori, pe fondul scăderii vânzărilor de la începutul anului cu 30%, informează NewsIn.

“Cele mai mari datorii sunt către furnizori. Pic a luat această hotărâre din cauza scăderii cererii pe piaţa internă şi a reducerii vânzărilor cu 30% în acest an, dar şi din cauza presiunilor din partea creditorilor”, a declarat directorul de marketing al companiei Pic, Claudia Rusu.

Potrivit companiei, de la data deschiderii procedurii insolvenţei se suspendă toate acţiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale.

“În prezent, echipa de management Pic face eforturi pentru a găsi cele mai bune soluţii pentru reorganizare, pe baza reluării activităţii de aprovizionare şi a vânzării parţiale de active în vederea redresării companiei”, a adăugat Claudia Rusu.

Reprezentantul reţelei de hipermarketuri declara în luna august că aproximativ 1.500 de angajaţi din cadrul grupului Pic au fost disponibilizaţi de la începutul acestui an. Totodată, Claudia Rusu spunea că Pic a redus, de la începutul anului, costurile operaţionale cu 30%, operând modificări de reducere a consumului de combustibil, energie, consumabile, echipamente IT, precum şi reducerea cheltuielilor de marketing.

Reţeaua Pic mai are în prezent două magazine, după ce, în urma procesului de restructurare acţionariatul a decis închiderea a trei unităţi, respectiv Brăila, Oradea şi Călăraşi, rămânând active magazinele din Piteşti şi Craiova.

Grupul de firme Pic a avut în 2008 o cifră de afaceri de aproximativ 600 de milioane de lei, cu 60% mai mult faţă de cea înregistrată în 2007.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

PSD dezminte afirmațiile USR: „Marcel Ciolacu este la numai 300 de voturi faţă de Elena Lasconi”

Libertatea acum 43 minute
Lucian Romaşcanu, unul dintre comunicatorii PSD și un apropiat al președintelui demisionar Marcel Ciolacu, a declarat sâmbătă 30 noiembrie, că afirmaţiile prim-vicepreşedintelui USR, Dominic Fritz, privind renumărătoarea voturilor primului la prezid

Alegeri parlamentare 2024 în Diaspora: Peste 100.000 de alegători şi-au exprimat opţiunea de vot

Mediafax acum 36 minute
Numărul românilor care au votat în străinătate pentru alegerile parlamentare a ajuns la 100.000, la ora 17:10. Secţiile de votare din străinătate sunt deschise sâmbătă până la ora 21:00, iar duminică între orele 7:00 şi 21:00, ora locală. Votul în D

O femeie și un bărbat, surprinși de o avalanşă la Bâlea Lac! (FOTO)

Ziua Constanta acum 3 ore
O femeie şi un bărbat au fost surprinşi, sâmbătă, 30 noiembrie 2024, de o avalanşă în Munţii Făgăraş, zona Bâlea Lac. Cele două persoane, o femeie de 49 de ani și un bărbat, erau echipate pentru iarnă, însă avalanșa i-a adus și aruncat peste stânci

Caraş-Severin: USR şi AUR au refuzat să semneze procesele verbale pentru renumărarea voturilor

Ziarul Financiar acum 22 minute
BEJ Caraş-Severin a anunţat că, în urma renumărării voturilor din primul tur de alegeri prezidenţiale, USR şi AUR au refuzat să semneze procesele verbale. „Procesele-verbale de renumărare au fost semnate de către membrii Biroului Electoral Judeţean

Vlad Gheorghe anunță că a depus o plângere penală împotriva judecătorilor CCR din cauza amânării validării alegerilor prezidențiale: „Politrucii de la CCR nu au niciun temei pentru decizia lor de renumărare”

HotNews acum 3 ore
Fostul europarlamentar Vlad Gheorghe, lider al partidului DREPT, a anunțat sâmbătă că a depus o plângere penală la Parchetul General împotriva judecătorilor de la Curtea Constituţională din cauza amânării validării rezultatului alegerilor prezidenți

USR spune că diferența dintre Lasconi și Ciolacu s-a mărit în favoarea candidatei USR, după renumărarea a 80% din secții

HotNews acum 2 ore
Diferența între Elena Lasconi și Marcel Ciolacu s-a mărit cu peste 1.700 de voturi în favoarea candidatei USR, după renumărarea a 80% din secțiile de votare, transmite USR. Partidul spune că are aceste informații de la reprezentanții din birourile e

VIDEO Avertisment al Salvamont: Vreme rea la Cota 2000. Recomandăm retragerea imediată către Sinaia cu transportul pe cablu, nu pe schiuri

HotNews acum o ora
Salvamontiştii din Sinaia au avertizat, sâmbătă după-amiază, că la Cota 2000 vremea este rea, vizibilitatea fiind scăzută din cauza ceţii şi se semnalează ploaie îngheţată. Astfel, turiştii sunt sfătuiţi să înceapă coborârea spre Sinaia cu transport

Președintele AEP: Până duminică dimineață, toate voturile din țară vor fi renumărate

Gandul acum o ora
Președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a anunțat sâmbătă, la Antena 3 CNN, că renumărarea voturilor din primul tur al alegerilor prezidențiale a fost finalizată în peste jumătate dintre județele din România. El a adăugat că „pâ

Prima secțiune a ”Scutului estic”, de la granița cu Rusia, este gata: ”Cel mai mare proiect de acest gen din istoria Europei după 1945”

Ziare.com acum 3 ore
Premierul polonez Donald Tusk a declarat sâmbătă, 30 noiembrie, că primul tronson de fortificaţii cunoscut sub numele de „Scutul de Est” de-a lungul frontierelor Poloniei cu Rusia şi Belarus este gata şi că toate măsurile puse în aplicare de-a lungu

Sfântul Andrei 2024, tradiţii, obiceiuri şi superstiţii. Ce spun legendele

Ziua Constanta acum 9 ore
Conform tradiției populare se spune că ajunul Sfântului Andrei este unul dintre cele mai mari ajunuri ale calendarului popular. De asemenea ajunul Sfântului Andrei este momentul în care se dezlănțuie forțe malefice, fie că sunt oameni (strigoii vii

Vremea

București
acum

sâm.

5°/8°
dum.

4°/7°
lun.

1°/6°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

3°/5°
dum.

2°/7°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/6°
Constanta
acum

sâm.

8°/12°
dum.

9°/10°
lun.

8°/9°
mar.

7°/8°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

3°/5°
dum.

3°/8°
lun.

1°/7°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

2°/8°
dum.

4°/9°
lun.

2°/7°
mar.

1°/7°