Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Turnirul prezidenţiabililor la Sighişoara

Publicat in Zi de zi - Mures, luni 23 noiembrie 2009 ·

Şi într-o cetate medievală cum este Sighişoara alegerile prezidenţiale înseamnă la fel de mult ca într-un oraş modern al României. Tensiunea celor implicaţi direct în campania electorală, susţinătorii candidaţilor la Preşedinţie, se simte chiar din vocile lor.

“Ne dorim ca Mircea Geoană să iasă preşedintele României. Îl considerăm cel mai bun candidat, cel mai echilibrat. La Sighişoara avem 24 de circumscripţii electorale şi avem secţii cu un procentaj de prezenţă la vot care au depăşit pragul de 45%. Eu sper ca sighişorenii noştri să voteze aşa cum le dictează sufletul şi conştiinţa. Speculaţiile privind turismul electoral au fost probate în anii anteriori, dar acum suntem mai vigilenţi ca oricând. Fiecare participant la vot este monitorizat. Datele acestora sunt comunicate la nivel de judeţ şi apoi la Bucureşti. Tocmai de aceea cred că toţi observatorii partidelor politice nu au de gând să fie traşi la răspundere pentru că nu îşi fac datoria”, susţine Dorin Dănăşean, primarul Sighişoarei şi liderul local al PSD.

Reforma trebuie să continue“Eu am votat azi la secţia de la Şcoala Generală nr.2 şi cred că e o datorie cetăţenească a fiecărui român de a-şi exercita dreptul la vot. În al doilea rând ştim că preşedintele determină politica României pe următorii cinci ani şi având în vedere importanţa pe care o are preşedintele într-o republică semi-prezidenţială toată lumea este conştientă că alegerea sa înseamnă mult pentru drumul României în următorii cinci ani de zile. Noi credem că de data aceasta am ajuns la un prag de maturitate şi este necesară o reformă a statului. Oricine va fi preşedinte va trebui să facă o reformă a statului pentru că multe instituţii sugrumă bugetul firav al României. Preşedintele Băsescu a început-o şi reforma trebuie continuată pentru a diminua cheltuielile. Pe filiala Mureş noi ştim deja că preşedintele va câştiga dar nu şt

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Tricolorii au încheiat la egalitate cu Liechtenstein, scor 0-0, pe stadionul Steaua. A fost ultimul meci înainte de Euro 2024

News.ro acum 6 ore
Naţionala României a terminat la egalitate cu selecţionata din Liechtenstein, scor 0-0, vineri seară, pe stadionul Steaua. A fost ultimul meci amical înainte de participarea la Campionatul European din 2024. UPDATE - Jucând în Ghencea, cu Ianis Hagi

UPDATE - Premierul danez Mette Frederiksen a fost atacată în centrul oraşului Copenhaga. Un bărbat a fost arestat. Reacţii de şoc şi indignare în lumea politică daneză şi europeană

News.ro acum 5 ore
Prim-ministrul Danemarcei, Mette Frederiksen, a fost atacată şi lovită de un bărbat, vineri seara, în centrul oraşului Copenhaga, a relatat agenţia de presă Ritzau, citând poliţia şi biroul premierului, relatează Reuters. Nu a fost clar, din informa

Edi Iordănescu a anunțat lotul României pentru EURO 2024

HotNews acum 5 ore
Selecționerul Edi Iordănescu a anunțat lotul final cu care naționala României se va prezenta la Campionatul European din Germania, imediat după finalul jocului de pregătire cu Liechenstein, scor 0-0. Edi IordanescuFoto: Fabrice COFFRINI / AFP / Prof

Adversarul lui Carlos Alcaraz din finala Roland Garros 2024

HotNews acum 6 ore
​Alexander Zverev s-a calificat în finala turneului Roland Garros, după ce l-a învins în patru seturi pe Casper Ruud, scor 2-6, 6-2, 6-4, 6-2. Alexander ZverevFoto: Bertrand GUAY / AFP / Profimedia >> CORESPONDENȚA DE LA PARIS Pregătit să preia coro

UPDATE - România s-a calificat în finala Campionatului European de minifotbal. Tricolorii au câştigat, până acum, de şase ori trofeul continental

News.ro acum 5 ore
Reprezentativa României s-a calificat, vineri, în finala Campionatului European de minifotbal, trecând în semifinale de Kazahstan, în urma loviturilor de departajare. Kazahii au condus cu 1-0 după prima repriză, dar Ungur a înscris golul egalizator

Fetiţă de doar două zile, în stare critică, transferată de urgenţă de la Galaţi la Cluj Napoca

Mediafax acum 8 ore
O fetiţă de doar două zile, aflată în stare critică, a fost transferată, în această seară, de la Galaţi la Cluj-Napoca cu ajutorul a două aeronave SMURD. Micuţa a fost diagnosticată cu o afecţiune cardiacă, fiind necesar transferul acesteia de urgen

Momente cumplite pentru un tânăr de 17 ani, accidentat în Masivul Retezat. A fost salvat de un elicopter

Ziare.com acum 6 ore
Un tânăr de 17 ani, care a suferit vineri un traumatism cranian după ce căzut pe un traseu din zona Judele, în Masivul Retezat, a fost salvat cu ajutorul unui elicopter care l-a preluat de la locul accidentului şi l-a transportat la spitalul din Car

Sortiment de carne tocată, rechemat într-un mare supermarket din cauza unei posibile contaminări. Clienţii sunt sfătuiţi să nu consume produsul

Ziare.com acum 6 ore
Un tip de carne tocată vândut în magazinele Auchan este retras din cauza unor suspiciuni de contaminare cu un corp străin. Clienţii sunt sfătuiţi să nu consume acest produs şi să îl returneze, pentru a primi banii înapoi. Potrivit informaţiilor publ

Edi Iordănescu, primele reacții după remiza rușinoasă cu Liechtenstein

HotNews acum 5 ore
România a disputat în această săptămână ultimele două meciuri de pregătire înainte de EURO 2024, dar tricolorii au remizat atât cu Bulgaria (0-0), cât și cu selecționata din Liechtenstein (0-0). Edi IordanescuFoto: OSCAR DEL POZO / AFP / Profimedia

Formula 1: Trofeu conceput de inteligenţa artificială pentru Marele Premiu al Canadei

News.ro acum 8 ore
Pentru prima dată în circuit, trofeul Marelui Premiu de la Montreal va fi conceput de inteligenţa artificială. Acesta va fi produs de sponsorul cursei, AWS, notează Le Figaro. Deşi nu a fost publicată încă nicio imagine, se aşteaptă ca trofeul să în

Vremea

București
acum

22°
sâm.

22°/33°
dum.

19°/33°
lun.

22°/36°
mar.

20°/34°
Iasi
acum

18°
sâm.

16°/29°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

18°/28°
Constanta
acum

18°
sâm.

18°/24°
dum.

19°/25°
lun.

20°/26°
mar.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
sâm.

16°/26°
dum.

16°/25°
lun.

18°/27°
mar.

15°/25°
Timisoara
acum

17°
sâm.

17°/30°
dum.

19°/31°
lun.

18°/28°
mar.

16°/29°