Consilierii locali vor vota mâine alocarea fondurilor necesare pentru aceste modernizări. Izolaţiile termice ar trebui terminate până la sfârşitul anului.
Aleşii locali din Râmnicu Vâlcea vor decide dacă vor acorda din bugetul local peste 10 milioane de lei pentru cinci unităţi de învăţământ. Executivul spune că banii sunt absolut necesari, mai ales că majoritatea lucrărilor se vor face la izolaţiile termice ale acestor şcoli. Liceul de Artă, Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân, Şcoala Generală Nr.4, Grădiniţa Ostroveni 1 şi Şcoala Spiru Haret sunt incluse în cea mai recentă listă de investiţii a municipalităţii. Primarul Mircia Gutău afirmă că, pentru unele dintre aceste unităţi de învăţământ, investiţiile sunt absolut necesare. „Sunt lucrări care trebuie executate acum deoarece conducerile acestor şcoli aşteptau de foarte mult timp“, spune Gutău. Banii vor mai fi folosiţi şi pentru lucrări la reabilitarea clădirii Colegiului Naţional Mircea cel Bătrân, un imobil istoric ce necesită lucrări de specialitate.
Mai multe săli de clasă pentru Liceul de Artă
Problema numărul unu a Liceului de Artă din Râmnicu Vâlcea a fost întotdeauna spaţiul. Autorităţile locale au de gând să investească 2,86 de milioane de lei în construirea unei mansarde. „Problema spaţiului la Liceul de Artă va fi în mare parte rezolvată prin amenajarea unor clase la mansardă. Aici vom reface şi faţada clădirii, dar şi termoizolaţia“, spune primarul Râmnicului.
Edilii mai promit că din cele zece milioane de lei se vor acorda 2,27 de milioane pentru Şcoala Generală Nr. 4. Aici, mansarda a fost finalizată anul acesta, dar sunt necesari bani pentru reabilitarea corpului clădirii principale.