Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Concediul forţat i-a flămânzit pe săraci

Publicat in Adevarul, miercuri 25 noiembrie 2009 ·

Cei nouă angajaţi ai cantinei de ajutor social au pus lacătul pe uşa instituţiei timp de două zile.Aproximativ 320 de nevoiaşi focşăneni s-au hrănit cu conserve în ultimele zile. Un meniu similar îi mai aşteaptă şi în decembrie.

Nici persoanele defavorizate care ar fi avut dreptul că primească alimente de bază gratuite nu au fost mai fericite în aceste două zile.

Zeci de săraci au venit şi ieri la cantina de ajutor social pentru a-şi ridica zahărul şi făina dar s-au întors acasă cu sacoşele goale.

„M-am gândit să vin astăzi să-mi iau alimentele, deoarece am văzut că nu este prea multă lume la rând, faţă de zilele trecute când era ditamai coada. Dar uite că nu are cine să mi le dea şi am venit degeaba", spune Cornel Săreanu.

Cantina nu mai are zahăr pe stoc de aproximativ două săptămâni, aşteptând să primească circa douăzeci de tone până la începutul lunii decembrie.

Toţi angajaţii, acasă

Cei nouă bugetari de la cantina de ajutor social au luat decizia de a intra în concediu fără plată luni şi marţi, deoarece au avut un program foarte încărcat pe parcursul alegerilor prezidenţiale.

„Am lucrat şi sâmbătă şi duminică pentru alegeri, deoarece noi am fost cei care am pregătit mîncarea pentru membrii secţiilor de votare. De aceea, am hotărât să stăm acasă două zile şi să ne odihnim, dacă tot suntem obligaţi să intrăm în concediu fără plată. În tot acest timp, săracii primesc doar hrană rece", spune Angela Lungu, directoarea cantinei.

Hrană rece şi în decembrie

Personalul de la cantina situată pe strada Mioriţei va închide unitatea timp de trei zile şi în luna decembrie.

„Nu am stabilit exact perioada în care vom sta acasă, însă ştim că trei zile cantina va fi închisă. Săracii vor fi din nou nemulţumiţi, întrucât nu-şi vor putea ridica ajutoarele de la Uniunea Europeană de care cu siguranţă vor avea nevoie în preajm

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 3 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 2 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 4 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 45 minute
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 5 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 6 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 4 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Emisiunile zilei luni, 21 iulie 2025

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 2 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Vremea

București
acum

25°
dum.

18°/34°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

22°
dum.

17°/32°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

22°
dum.

19°/30°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

23°
dum.

19°/34°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°