Ieri, 24 noiembrie, președintele american l-a primit la Casa Albă pe prim-ministrul indian, Manmohan Singh. Cu această ocazie, Barack Obama a declarat că SUA recunosc în India un partener indispensabil. Detalii despre întrevederea de la Casa Albă aflăm de la corespondentul RFI la New York, Radu Tudor.

Onorurile de stat acordate premierului indian sunt semnul importanţei raporturilor bilaterale. „Cred că relația dintre India şi SUA va fi una definitorie pentru secolul al XXI-lea”, considera președintele Obama la conferința de presă comună de la sfârșitul convorbirilor bilaterale la vârf care au durat mai bine de două ore.
„Investițiile indiene în SUA creează şi mențin locuri de muncă; SUA sunt cel mai important partener comercial şi de investiţii al Indiei;relațiile noastre comerciale sunt echilibrate, şi facem eforturi pentru a le dezvolta prin inițiative noi care să promoveze cooperarea comercială, tehnologică şi financiară, în special în sfera antreprizelor mici şi medii”, preciza şeful executivului american.
Cele două părți conlucrează în domeniul anti-terorismului şi ne-proliferării, au poziții armonice în cadrul grupului G20 al puterilor industrializate şi emergente şi se îndreaptă către un consens în privința politicilor ambientale şi energetice. „Intrăm într-o nouă fază a relațiilor noastre bilaterale,în care să zidim, pe fundația valorilor şi intereselor noastre comune, un edificiu la înălțimea enormului potențial al parteneriatului nostru”, declara, în toastul de la dineul de seară, premierul indian, Manmohan Singh. Corespondentul RFI l