Orange, numarul unu pe piata locala de telecom, intentioneaza sa devina un furnizor "mass-market" de servicii fixe de voce si internet, dar o decizie privind amploarea acestui efort va fi luata luna viitoare cand arbitrul telecom este asteptat sa revizuiasca, in urma unei analize, tarifele de acces la infrastructura Romtelecom, cel mai mare operator de telefonie fixa, a declarat Dorin Odiatiu, directorul de marketing al operatorului.
"Dorim sa intram pe internet si voce fixa pe segmentul mass-market, dar asteptam sa vedem care sunt rezultatele analizei de piata realizate de autoritatea de reglementare", a spus oficialul Orange in cadrul unei conferinte organizate de revista "Comunicatii mobile".
Atat oficialii Orange, cat si cei ai Vodafone si-au exprimat si in trecut intentia de a oferi internet si voce prin liniile Romtelecom, in cazul in care cadrul de reglementare va fi modificat.
Orange si Vodafone sustin ca tariful solicitat in prezent de Romtelecom (8,37 de euro) pentru acces la infrastructura care duce pana in locuinta/sediul unui client este prea mare si nu incurajeaza competitia in conditiile in care Romtelecom vinde internet cu mai putin de cinci euro pe luna, Oficialii Romtelecom sustin insa ca tariful este deja unul dintre cele mai mici din Europa.
Miza razboiului dintre Orange, Vodafone si Romtelecom o reprezinta faptul ca Romtelecom are instalate fire in aproximativ patru milioane de gospodarii si sedii de companii din Romania, iar internetul va continua sa fie in urmatorii ani un segment de piata care va creste, spre deosebire de telefonia fixa si mobila.
Piata de servicii de internet si date a atins in 2008 o valoare de aproape 500 mil. euro, fata de 806 mil. euro - piata de telefonia fixa si 2,8 mld. euro - telefonia mobila, potrivit datelor de la arbitrul telecom.
200.000 de abonati in doua luni pentru Orange @N_P