În anul în care România devenea liberă, el tocmai primea o condamnare, povesteşte celebrul scriitor, venit pentru prima dată în ţara noastră la 20 de ani de la Revoluţie. Sursa: Codrin Prisecaru
La prima sa întâlnire cu jurnaliştii români, ieri, la Hotelul Intercontinental, Salman Rushdie a primit de la intrare, ca un duş rece, întrebarea pe care nu o poate evita de 20 de ani încoace: „Unde vă sunt paznicii?”.
În anul în care România ieşea din comunism, fundamentaliştii islamici i-au „dăruit” autorului „Versetelor satanice”, involuntar, ceea ce avea să devină povestea vieţii lui. O istorie pe care a încercat să o scrie unul dintre poliţiştii care l-au păzit cândva şi pe care tabloidele l-au ispitit cu sume consistente. „Probabil îmi voi scrie memoriile, dar nu chiar acum. Nu am găsit încă modul în care aş putea să o scriu”, mărturiseşte scriitorul într-un interviu acordat EVZ.
„Cărţile Hertei Müller se află pe lista mea de aşteptare”
EVZ: Scriaţi cândva de Saul Bellow şi de Bucureştiul cenuşiu din „Iarna Decanului”. E prima carte care v-a dat o imagine din interior despre România?
Salman Rushdie: Era prima imagine pe care mi-o oferea literatura contemporană. Ştiam despre politică, despre ce se întâmpla atunci aici, dar era, într-adevăr, primul portret al vieţii cotidiene în România.
Un alt laureat cu Nobel, Herta Müller, a scris despre acea perioadă. O ştiaţi înainte de a fi anunţat premiul?
Îi ştiam numele, dar nu citisem nimic integral, doar nişte fragmente publicate în „Granta Magazine”, cred. Dar acum cărţile ei se află pe lista mea de aşteptare. A fost o surpriză, însă adeseori este o surpriză. Uneori Nobelul e o surpriză plăcută. Îmi amintesc când a câştigat Wislawa Szymborska, nimeni nu auzise de ea, dar în cazul acela Comitetul Nobel ne-a făcut o favoare. Ne-a dat un motiv să-i dăm at
