Oricine cunoaste filmografia lui Roland Emmerich si a vazut "Independence Day", "Godzilla" sau "The Day After Tomorrow" stie la ce sA se astepte si de la "2012": un film – catastrofa lipsit de orice imaginatie dramaturgica si vizuala, dar burdusit cu efecte speciale!
Totusi, in ceea ce ma priveste – intrucat sunt fascinata de civilizatia si legendele maiasilor (dar si ale aztecilor si ale incasilor, ca asa sunt romanii, impartiali!) – recunosc ca am pastrat, in fundul sufletului, un licar de speranta: poate ca "2012" nu o sa fie chiar asa de... catastrofal! Poate ca Emmerich va profita de ocazie ca-l are ca director de imagine pe Dean Semler (cel de la "Apocalypto" al lui Mel Gibson) si, victima a unui puseu de fantezie, o sa ne faca sa vedem si ceva imagini cu imperiul Maya, – asa, ca prefata – ca sa inteleaga tot muritorul cum e cu anul 2012 din calendarul maias si ce profeteste el! Stiu, nu e deloc originala nici aceasta formula, dar totusi un pic de mister si exotism, fie el chiar kitsch, n-ar fi stricat acestui film care, – datorita super naivitatii (idioteniei) povestii si scenariului, a super simplificarii psihologiei personajelor si a super computerizarii imaginii, ajunge sa fie perceput si acceptat doar ca un joc video. Un joc video foarte costisitor insa (200 de milioane de dolari a fost bugetul), in care s-au folosit, dupa informatiile celor implicati in productia lui, 500.000 tone de otel pentru a construi esafodaje uriase de 2.700 de metri patrati, computere cu memorie suplimentara care sa poata prelucra peste 1.000.000 de informatii, mai mult de 1.000 de oameni facatori de efecte speciale – care sa aduca pe ecran tot felul de dezaste: cutremure de pamant, tsunami, inundatii ce fac sa dispara sub ape chiar si muntii Himalaya, falii care se deschid in pamant si inghit orase intregi, eruptii vulcanice colosale, mutarea polilor magnetici