Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu, făcut KO de moguli cu propriul pumn…

Publicat in Vox Publica, joi 26 noiembrie 2009 ·

Traian Băsescu s-a pierdut în faţa filmuleţului în care se vedea cum i-a tras una unui copil. “Voi vedea, mă voi uita, nu ştiu ce a spus copilul, poate a înjurat…”.

Ăsta nu e răspuns. Chiar cred că acum a pierdut alegerile. Echipa lui de campanie nu ştia că imaginile astea vor apărea? După ce anunţase Patriciu aseară că a existat un astfel de episod? Chiar dacă fapta în sine era reprobabilă, putea să o întoarcă într-un fel, dacă era pregătit. Să găsescă respectivul copil şi să îi ceară iertare….nu ştiu, ceva!

OK, imaginile astea au stat la sertar timp de cinci ani şi apar foarte oportun înaintea turului doi. Patriciu a fost primul care a menţionat episodul. Îmi aduc aminte că zilele trecute au apărut nişte imagini cu Sorin Roşca Stănescu vizitându-l pe Patriciu.

De fapt, aspectele astea nici nu mai contează acum. Ceea ce contează este dacă l-a lovit pe copil, în primul rând, şi faptul că nici măcar nu a ştiut să răspundă în seara aceasta “în faţa unui jurnalist, nu pe proprietatea mogulului”, cum s-a exprimat chiar el.

Traian Băsescu a fost făcut KO de moguli, dar pe baza propriilor greşeli. Îmi pare rău că regizorii de emisie nu au dat în paralel şi reacţia lui Băsescu în timpul difuzării imaginii în care lovea copilul.

P.S. Băsescu şi echipa lui au cerut filmuleţul de la Realitatea tv…Păi ce echipă e asta???

P.S. 2: Analiza de la Ora de foc seamănă cu cele referitoare de la asasinarea lui Kennedy…cel cu părul alb a întors capul, lumina s-a schimbat, de unde rezultă că pumnul plecase dinspre….sigur a mai fost un trăgător!

Traian Băsescu s-a pierdut în faţa filmuleţului în care se vedea cum i-a tras una unui copil. “Voi vedea, mă voi uita, nu ştiu ce a spus copilul, poate a înjurat…”.

Ăsta nu e răspuns. Chiar cred că acum a pierdut alegerile. Echipa lui de campanie nu ştia că imaginile astea vor apărea? După ce anunţase P

Articolul in Vox Publica >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Calendar ortodox, 29 iunie 2024. Iată ce sărbătoare este astăzi

Ziua Constanta acum 51 minute
În această lună, în ziua a douăzeci şi noua, pomenirea Sfinţilor Slăviţilor şi întru tot lăudaţilor şi mai-marilor Apostoli Petru şi Pavel. La aceştia care altă pricină mai mare de laudă ar putea cineva să gândească a afla, afară de mărturisirea şi

Congres extraordinar la USR. Formaţiunea îşi desemnează candidatul la prezidenţiale

Mediafax acum o ora
Congresul extraordinar al USR de sâmbătă începe la ora 10.00. În cadrul acestui eveniment, delegaţii partidului vor alege candidatul USR la alegerile prezidenţiale şi membrii unui nou Birou Naţional. Congresul va începe cu un discurs al noului preşe

Astronauţii NASA vor rămâne mai mult timp pe Staţia Spaţială Internaţională pentru a rezolva probleme apărute la capsula Boeing

News.ro acum 56 minute
Doi astronauţi NASA vor rămâne mai mult timp pe Staţia Spaţială Internaţională, în timp ce inginerii rezolvă problemele apărute pe noua capsulă spaţială Boeing în timpul călătoriei, potrivit apnews.com. Vineri, NASA nu a stabilit o dată de întoarcer

Război în Ucraina - Volodimir Zelenski a anunţat eliberarea şi întoarcerea în ţară a zece civili reţinuţi de Rusia şi Belarus

News.ro acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat vineri eliberarea şi întoarcerea în Ucraina a zece civili, inclusiv doi preoţi şi un oficial local, care au fost luaţi prizonieri în Rusia şi Belarus. Rusia şi Ucraina, care se află în război de ma

Scandal politic bizar. Doi miniștri, arestați pentru că i-ar fi făcut vrăji preşedintelui

Ziare.com acum o ora
Maldive, naţiunea insulară din Oceanul Indian cunoscută pentru plajele sale şi care se bucură în general de stabilitate politică, este zguduită în aceste zile de acuzaţii bizare de magie neagră în care sunt implicaţi oficiali de rang înalt, relateaz

UPDATE - Trafic feroviar afectat între staţiile Medgidia şi Mircea Vodă din cauza unui incendiu la vegetaţie / Opt trenuri, cu întârzieri

News.ro acum 12 ore
Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA anunţă, vineri seară, că traficul feroviar este afectat din cauza unui incendiu la vegetaţie, care s-a extins până în zona căii ferate de pe intervalul Medgidia - Mircea Vodă. UPDATE: ”La ora 19:57 s-a repus s

FRF, precizări privind achiziţia biletelor pentru meciul România – Olanda

Mediafax acum 12 ore
Federaţia Română de fotbal (FRF) a transmis, vineri seara, detalii cu privire la procedura de achiziţie a biletelor pentru meciul din optimile de finală ale Campionatului European de Fotbal 2024, în care România va întâlni Olanda. Partida este progr

Președintele SUA Joe Biden după dezbaterea cu Donald Trump: ”Nu vorbesc atât de uşor ca altădată, nu vorbesc cu atâta facilitate ca altădată"

Ziare.com acum 11 ore
"Nu vorbesc atât de uşor ca altădată, nu vorbesc cu atâta facilitate ca altădată, nu dezbat atât de bine ca altădată", a recunoscut Joe Biden vineri, 28 iunie, după o prestaţie slabă în faţa lui Donald Trump în timpul primei dezbateri între cei doi,

Procurorul-şef european Laura Codruţa Kövesi atenţionează Austria în legătură cu o propunere de modificare a Codului de procedură penală ce ar putea împiedica anchetele EPPO

News.ro acum 9 ore
Ministerul Justiţiei de la Viena a propus la 14 iunie o modificare a Codului de procedură penală care reglementează confiscarea datelor şi a dispozitivelor de stocare a datelor, în urma unei hotărâri a Curţii Constituţionale austriece din 14 decembr

Slovacia apelează la sprijinul NATO: „Am rămas fără apărare antiaeriană”

Gandul acum 8 ore
Preşedintele slovac Peter Pellegrini a solicitat soluţii din partea NATO, după ce țara sa a rămas fără sisteme de apărare antiaeriană, pentru că le-a cedat în favoarea Ucrainei ca aceasta să se poată apăra. În cadrul întâlnirii pentru pregătirea urm

Vremea

București
acum

27°
sâm.

21°/34°
dum.

21°/35°
lun.

21°/38°
mar.

21°/36°
Iasi
acum

25°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/35°
mar.

22°/34°
Constanta
acum

27°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/28°
lun.

21°/28°
mar.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

18°/29°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
mar.

18°/22°
Timisoara
acum

22°
sâm.

20°/33°
dum.

21°/36°
lun.

22°/35°
mar.

16°/25°