Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste 500 de medicamente vor disparea de pe piata in acest an

Publicat in HotNews, joi 26 noiembrie 2009 ·

Peste 500 de medicamente vor disparea de pe piata romaneasca in acest an, pe fondul scaderii vanzarilor cu 50%. In 2010 alte 1.500 de produse ar putea fi scoase sau vor fi disponibile in cantitati insuficiente, potrivit directorului general al Cegedim Romania, Petru Craciun, relateaza Mediafax.

Din estimarile firmei de cercetare, pana in prezent au iesit de pe piata 281 medicamente, iar la 273 urmeaza sa se renunte.

El a mentionat ca, in ultimii zece ani, intre 300 si 500 de produse au iesit sau au intrat pe piata romaneasca, o dinamica ridicata comparativ cu alte piete.

Oficialul Cegedim a adaugat ca decizia de amanare a platii medicamentelor compensate si gratuite ar putea tripla numarul farmaciilor inchise in trimestrul patru fata de iulie-septembrie.

In trimestrul al treilea, la nivel national, au fost inchise 42 de farmacii, iar in luna octombrie au fost desfiintate alte 42 de unitati.

Craciun a apreciat ca in noiembrie si decembrie numarul de farmacii inchise s-ar putea mentine la nivelul din octombrie.

Romania se plaseaza pe locul 29 in randul a 33 de tari din Europa in ceea ce priveste cheltuielile publice si private pentru sanatate pe cap de locuitor, de 473 dolari, media europeana fiind de peste 3.500 dolari. Pe ultimele locuri se plaseaza Belarus si Ucraina, in timp ce lideri sunt Norvegia si Elvetia, cu un buget cuprins intre 6.500 si 7.300 de dolari pe cap de locuitor.

De asemenea, costurile totale pentru medicamente pe cap de locuitor se ridica la 104 dolari, fata de media europeana de 600 dolari.

Grupul francez Cegedim furnizeaza la nivel mondial date si servicii de marketing si vanzari pentru industria farmaceutica, avand o cifra de afaceri de peste un miliard dolari si circa 8.000 de angajati. Peste 500 de medicamente vor disparea de pe piata romaneasca in acest

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 10 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 9 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 9 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 9 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 9 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 6 ore
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Accident feroviar în Maramureș Un copil de trei ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren

Ziua Constanta acum 8 ore
Accident feroviar în Maramureș, azi, 21 iunie 2024! "Un copil în vârstă de trei ani a fost surprins sub roata unui vagon. Din păcate, acesta prezintă leziuni incompatibile cu viaţa (...) Se va interveni pentru degajarea corpului de pe liniile de ca

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 8 ore
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Luminiţa Odobescu, discuţii cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken

Mediafax acum 9 ore
Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a avut vineri, 21 iunie 2024, o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, la sediul Departamentului de Stat. Cei doi au vorbit despre securitate şi apărare, precum şi despre includerea ţ

Ambasada SUA: Decizia preşedintelui României Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO e un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Alianţei

News.ro acum 10 ore
Reprezentanţii Ambasadei Statelor Unite au precizat că decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO este un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Ali

Vremea

București
acum

20°
sâm.

20°/35°
dum.

19°/37°
lun.

21°/35°
mar.

19°/32°
Iasi
acum

18°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/28°
lun.

19°/25°
mar.

16°/25°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/27°
Timisoara
acum

21°
sâm.

21°/38°
dum.

19°/32°
lun.

19°/31°
mar.

15°/32°