Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alegerile prezidenţiale, la judecata CCR

Publicat in Jurnalul, joi 26 noiembrie 2009 ·

BEC-ul a dat ieri rezultatele finale ale alegerilor de duminică, pasul următor, potrivit legii, fiind ca acestea să fie validate de Curtea Constituţională a României (CCR). Decizia nu va fi însă dată până când Curtea nu va judeca şi contestaţia depusă de PRM. Şi rezultatele referendumului vor fi trecute prin aceeaşi procedură. După OK-ul CCR, cel mai probabil vineri va fi declanşată campania pentru turul doi.

Potrivit datelor finale furnizate ieri de Biroul Electoral Central, la alegerile de duminică s-au prezentat la urne 9.946.748 de alegători, adică 54,37% din cei înscrişi în copiile de pe listele electorale permanente. Din totalul voturilor exprimate, au fost declarate nule 227.446, reprezentând 2,28%. În privinţa competitorilor, cel mai bine poziţionat a fost Traian Băsescu, care a obţinut 32,44% din voturi. Următorul clasat, Mircea Geoană, a întrunit 31,15% din voturile valabil exprimate la nivel naţional. Conform rezultatelor prezentate de BEC, Crin Antonescu a obţinut 20,02% din voturi. Ceilalţi candidaţi au obţinut: Corneliu Vadim Tudor - 5,56%, Kelemen Hunor - 3,83%, Sorin Oprescu - 3,18%, George Becali - 1,91%. Sub 1% din voturile valabil exprimate au obţinut Remus Cernea - 0,62 %, Constantin Rotaru - 0,44 %, Eduard Manole - 0,35%, Ovidiu Iane - 0,23% şi Constantin Potârcă - 0,21%.

Purtătorul de cuvânt al BEC a anunţat ieri că instituţia mai aştepta să primească ultimele procese-verbale în jurul orei 16:00, după care rezultatele finale şi procesele-verbale trebuie să fie trimise la Curtea Constituţională pentru validare. Tot la Curtea Constituţională se află şi sesizarea pe care PRM a făcut-o încă de luni, privind anularea alegerilor pe motiv de fraudă electorală masivă, înainte de validarea rezulatelor Curtea trebuind să dea un răspuns la denunţul PRM. Conform Legii pentru alegerea preşedintelui, în termen de 24 de ore de la pr

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Secretarul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere a murit la vârsta de 53 de ani

News.ro acum o ora
Christophe Deloire, secretarul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere (RSF), a murit la vârsta de 53 de ani, a anunţat sâmbătă ONG-ul francez, relatează AFP. Jurnalistul a decedat "în urma unui cancer fulminant", a precizat organizaţia car

Iga Swiatek câştigă al treilea trofeu consecutiv la Roland Garros

Mediafax acum 3 ore
Swiatek, principala favorită, a fost condusă cu 2-1 la începutul meciului de pe Court Philippe Chatrier, înainte de a câştiga următoarele 10 game-uri pentru a-şi adjudeca setul inaugural şi a conduce cu 5-0 în cel de-al doilea. Partida a durat doar

Dosar penal pentru coruperea alegătorilor, într-o comună din Hunedoara

Mediafax acum 3 ore
IPJ Hunedoara arată că poliţiştii din Brad a fost sesizaţi, sâmbătă, prin apel la 112, despre faptul că, pe raza comunei Bucuresci, o persoană oferă plicuri cu bani pentru a influenţa alegătorii. O patrulă de intervenţie s-a deplasat la faţa locului

Hunedoara: Doi adulţi şi un copil de 8 luni, salvaţi de la înec de pompieri / Au rămas izolaţi pe o insulă a râului Strei

News.ro acum 2 ore
Doi adulţi şi un copil de doar 8 luni au fost salvaţi, fiind în pericol de înec, după ce au rămas izolaţi pe o insulă a râului Strei, în urma deversării unui lac de acumulare al unui baraj din amonte.

173 de incidente sau fapte interzise în context electoral, sesizate sâmbătă

Mediafax acum o ora
Sâmbătă, au fost primite 173 de sesizări privind incidente sau fapte interzise în context electoral, au anunţat reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne (MAI). În total, au fost date 17 amenzi în valoare de peste 21.000 de lei.

MAI: Transportul buletinelor de vot s-a încheiat fără probleme

Mediafax acum o ora
„La acest moment, activitatea de asigurare a protecţiei transportului buletinelor de vot şi a celorlalte materiale electorale de la locurile de depozitare către secţiile de vot s-a încheiat fără probleme. Preşedinţii birourilor electorale ale secţii

ANM a emis, sâmbătă, o avertizare de cod portocaliu pentru Capitală şi judeţul Ilfov / Vor fi semnalate descărcări electrice, averse, grindină de dimensiuni medii şi vijelie

News.ro acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare meteorologică cod portocaliu, pentru Municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, valabil sâmbătă, în intervalul orar 15.42 - 16.30. De asemenea, a fost remis şi un mesaj de avertizare prin siste

UPDATE - Armata israeliană a salvat în viaţă patru ostatici din Gaza. Hamas spune că raidul în zonă s-a soldat cu cel puţin 200 de morţi

News.ro acum o ora
Patru ostatici israelieni - o femeie şi trei bărbaţi - au fost salvaţi în viaţă de trupele israeliene din captivitatea Hamas într-o operaţiune îndrăzneaţă desfăşurată în centrul Fâşiei Gaza în cursul zilei de sâmbătă, a anunţat armata israeliană (ID

Mesajul Rusiei pentru România privind tezaurul românesc: „Rusia nu datorează nimic nimănui”

Adevarul acum o ora
Dialogul dintre Rusia și România pe tema rezoluției Parlamentului European (PE) prin care se cere Rusiei să returneze aurul României este imposibil din cauza politizării subiectului și trebuie închis. Această opinie a fost exprimată de Mihail Șvidko

Dosarul tablourilor lui Darius Vâlcov. Câți bani a recuperat ANAF din prejudiciul de peste 6 milioane de lei

Ziare.com acum 3 ore
Dosarul tablourilor lui Darius Vâlcov, fost primar PDL în Slatina, ex-ministru PSD de Finanțe, consilier al fostului premier PSD Viorica Dăncilă și apropiat al fostului lider PSD Liviu Dragnea, face din nou vâlvă. Și asta pentru că ANAF nu a recuper

Vremea

București
acum

22°
sâm.

22°/33°
dum.

18°/33°
lun.

22°/37°
mar.

20°/36°
Iasi
acum

27°
sâm.

16°/29°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
mar.

18°/32°
Constanta
acum

24°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

27°
sâm.

15°/27°
dum.

16°/28°
lun.

17°/29°
mar.

15°/28°
Timisoara
acum

27°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
mar.

18°/30°