Azi-noapte am visat situația actuală a antreprenoriatului din România. Știu, sună foarte pretențios, dar vă mărturisesc că până și pe mine m-a luat prin suprindere! Ba chiar mi-a trebuit o zi de „mestecat” la înțelesul visului până să văd similitudinea evidentă dintre mesajul visului și ce se întâmplă în domeniul antreprenorial din țara noastră.
Lăsând deoparte orice preliminarii, iată-l, însoțit de o decriptare personală:
Se făcea ca „filmam” o casă la țară. Cu alte cuvinte, poziția mea era cea a camerei de filmat, care înregistrează și nu este parte integrată din scenariu (detaliu semnificativ, nu-l pomenesc degeaba!). Casa avea 2 nivele și părea dichisită, din exterior.
Subsolul era întunecos și plin de un lichid unsuros, asemănător petrolului. În acest mediu foșgăiau tot felul de creaturi aproape umane, ca-n filmele thriller SF. Se intersectau, formau entități mai mari, tentaculele atingeau colți, colții devorau umbrele proprii… Mișcare continuă și nestăvilită, nediferențiată de vreo lumină purificatoare.
[Acesta ar putea fi stratul de bază al antreprenoriatului local: interlopii, mafioții, traficanții de bunuri fără nici un adaos dar cu prețuri ridicate la infinit, șpăgarii, etc. Cei care stau acolo de 20 de ani și nimeni și nimic nu-i va convinge să părăsească acest nivel. Sponsori de petreceri deșănțate și campanii aberante, în bună înțelegere cu “factorii de decizie” din mai multe industrii, avizi după bani și influență. Mâncătorii de icre de Manciuria cu vârful cuțitului care trimitea la moarte pe oricine încerca să le limpezească mediul.]
Parterul era sărăcăcios, populat de oameni obosiți și oarecum resemnați. Slabi, indeciși în a rămâne sau a ieși afară. Femeile făceau mâncare în 2 oale mari, de pământ. Bărbații fumau și schimbau priviri care acum îmi aduc aminte de privirile fugarilor din Cuba, prinși de paza de coastă americ