Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cazul Leauta, ajuns la Curtea de Apel

Publicat in Ziua Constanta, vineri 27 noiembrie 2009 ·

Dosarul în care Valentin Leaută cere revizuirea sentinţei prin care a fost condamnat la 12 ani de închisoare a ajuns pe rolul Curţii de Apel. Leaută a atacat în apel decizia Tribunalului, care a considerat că nu se impune o analiză a deciziei prin care fusese condamnat, deşi aceasta fusese precedată de două achitări.

Judecătorii au fixat termen pe 10 decembrie, pentru a analiza motivele pentru care fostul patron al SC Dominus Rei SRL consideră că se impune reanalizarea cazului său. Dosarul a ajuns pe masa Curţii de Apel la mai puţin de o lună de când Tribunalul i-a respins cererea de revizuire. În prezent, afaceristul se află în continuare în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Poarta Albă, în executarea sentinţei de 12 ani la care a fost condamnat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, deşi, iniţial, Tribunalul şi Curtea de Apel Constanţa l-au achitat pentru infracţiunea de înşelăciune care i se imputa. Potrivit rechizitoriului, în iunie 2001, acesta, în calitate de administrator al SC Dominus Rei SRL Constanţa, ar fi indus în eroare Compania Industrială Griviţa SA Bucureşti, dat fiind că, „la data de 25 februarie 2002, a emis un număr de opt bilete la ordin inapte să producă efecte juridice datorită lipsei de mandat a semnatarului, cauzând astfel părţii vătămate un prejudiciu total în valoare de 6.722.534.145 ROL", în urma unui contract încheiat între cele două societăţi. Dosarul în care Valentin Leaută cere revizuirea sentinţei prin care a fost condamnat la 12 ani de închisoare a ajuns pe rolul Curţii de Apel. Leaută a atacat în apel decizia Tribunalului, care a considerat că nu se impune o analiză a deciziei prin care fusese condamnat, deşi aceasta fusese precedată de două achitări.

Judecătorii au fixat termen pe 10 decembrie, pentru a analiza motivele pentru care fostul patron al SC Dominus Rei SRL consideră că se impune reanalizarea cazului său. Dosa

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prognoza meteo pentru Constanța, vineri, 28 iunie 2024

Ziua Constanta acum 7 ore
Mâine, 28 iunie 2024, în municipiul Constanța, soarele strălucește intens, oferind condiții meteo ideale pentru activități în aer liber. Temperatura este de aproximativ 28°C (82°F), cu o umiditate relativ scăzută de 49%. Vântul suflă cu o viteză de

Un tren care circula de la Praga la Budapesta s-a ciocnit cu un autobuz în Slovacia: cel puţin şase morţi şi cinci răniţi

Mediafax acum 3 ore
Cel puţin şase persoane au fost ucise şi alte cinci rănite după ce un tren de pasageri şi un autobuz s-au ciocnit la o trecere la nivel cu calea ferată din sudul Slovaciei, relatează The Guardian. Accidentul a avut loc imediat după ora 17:00 în apro

Dosar penal la Gorj, după ce subiectele proba de matematică a Evaluării Naţionale au apărut public

Mediafax acum 8 ore
Poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Târgu Jiu s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, la o şcoală din Târgu Jiu a avut loc un incident, pe timpul desfăşurării probei scrise la matematică, din cadrul Evaluării Naţionale. „Din primele

Studentul care a încercat să-și incendieze profesorul, reținut 24 de ore. Cap de acuzare: tentativă de omor VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
Studentul din Constanţa care şi-a incendiat profesorul, joi, 27 iunie, nemulţumit fiind de nota pe care acesta i-a dat-o la un examen, a fost reţinut pentru tentativă de omor. El va fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare prevent

UPDATE Coliziune între un autocar cu 20 de călători și o mașină la Hârlești, Bacău. A fost activat planul roșu de intervenție. Cinci persoane rănite

Ziare.com acum 8 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău a activat, joi seara, 27 iunie, Planul Roşu de Intervenţie, ca urmare a coliziunii dintre un autocar şi un autoturism în localitatea Hârleşti. UPDATE 21.01 Cinci persoane, dintre care trei sunt in

Copil de un an mort după ce a fost lovit cu mașina de tatăl său. Bărbatul consumase băuturi alcoolice

Ziare.com acum 8 ore
Un copil de un an a murit, joi, 27 iunie, după ce a fost lovit de maşina condusă de tatăl său, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Delia Nenişcu. Potrivit sursei citate, accidentul a avut loc în curtea un

Hotărârea de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe agenda şedinţei de Guvern de vineri

News.ro acum 6 ore
Guvernul a transmis, joi seară, agenda şedinţei de Guvern de vineri, iar proiectul de Hotărâre de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe ordinea de zi. PSD şi PNL nu s-au înţeles pe această temă şi s-au atacat reciproc

Nicuşor Dan: Îmi doresc ca PNL să facă parte din majoritatea din Consiliul General / Primarul general va începe negocierile după ”o clarificare la nivel naţional a partidelor”

News.ro acum 6 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă, joi seară, că în viitorul mandat îşi doreşte ca PNL să facă parte din majoritatea care se va constitui în cadrul Consiiliului General. El a precizat că nu a început discuţiile cu partidele care au

O vacă a ajuns pe Autostrada A3 şi a fost lovită de două maşini; un autoturism s-a răsturnat

Mediafax acum 6 ore
Potrivit Poliţiei Prahova, accidentul rutier a avut loc în comuna Gherghiţa, pe Autostrada A3. Din primele informaţii, o bovină a ieşit pe carosabil, fiind acroşată de două autoturisme. Una dintre maşini s-a răsturnat pe plafon. La sosirea echipajel

CNN: Opt lucruri de urmărit în dezbaterea dintre Biden şi Trump

News.ro acum 5 ore
Preşedintele Joe Biden şi predecesorul său, Donald Trump, se vor întâlni joi seară pentru prima dezbatere înaintea alegerilor prezidenţiale din 2024, un eveniment ce va consemna o premieră: este pentru prima oară când un preşedinte şi un fost preşed

Vremea

București
acum

19°
vin.

19°/33°
sâm.

21°/35°
dum.

21°/36°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

19°
vin.

19°/31°
sâm.

21°/31°
dum.

20°/33°
lun.

19°/34°
Constanta
acum

18°
vin.

18°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

18°/28°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/31°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

18°
vin.

18°/29°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°
lun.

22°/34°