nu ştiu când in partea dreaptă a pieptului meu a inceput să crească.
intinsă pe pat, ii simt acum vuietul in tot corpul
mult diferit de zgomotul surd, abia auzit al inimii stângi,
pe care ani la rând a
trebuit să o ating in cea mai desăvârşită linişte,
aproape cu spaimă, pentru a mă asigura că bate.
primele semne s-au arătat dimineaţă,
când mi s-a părut că inima mea se deplasează incet
de la stânga la dreapta.
apoi sângele a inceput să curgă rătăcit,
ca şi cum şi-ar fi săpat noi vene şi artere prin carne.
sângeram la cea mai mică atingere,
prin degete, prin rădăcina părului.
chiar şi atunci când imi atingeam dinţii cu limba
sau o treceam peste buzele crăpate,
sângele ţâşnea ca pulverizat.
pansam la sânge, il incălzeam.
apoi către seară am auzit limpede
prima bătaie a inimii drepte.
rădăcinile ei incep in plex şi se sfârşesc in gheare.
in dimineaţa aceea ne-am dorit mult să ajungem in pădure.
şi pentru că n-am ajuns in pădure
am trântit poarta, ne-am incuiat inăuntru
şi am inceput să facem ca animalele.
era intuneric.
aveam sângele cu noi şi din grădină se auzea un cântecel,
nu prea tare.
doar ne-am privit, scâncind unul in gura celuilalt
şi odihniţi,
am luat-o la goană spre vizuinile iepurilor din grădină.
nu ne ştia nimeni,
dar noi auzeam cântecelul printre ochiurile deşirate ale hamacului.
era vară. in el adormeau toate buruienile.
tu nu mâncaseşi destul şi incă te lingeai pe buze.
atunci am aşezat pe frunza de brusture
o piatră neagră. era caldă
şi cântecelul a stat.
se auzea un ţăcănit şi crengile sălciilor căzând fără zgomot
peste crini in apă şi vocile:
"aşa vă trebuie." "am să fac din voi un gard viu, nu lăstăriş până la cer să nu se mai vadă grădina." "după tăier