Liga a III-a a fotbalului nostru îşi încheie astăzi conturile primei părţi a campionatului prin disputarea ultimei etape a turului. În seria a treia, bucureştenii de la Juventus, aflaţi pe primul loc, pot să-şi păstreze poziţia pentru că au două puncte avans, iar adversarul pe care-l întâlnesc, în Colentina, este din zona inferioară a clasamentului. Conpet, echipa de pe locul doi, are un meci mai greu, la vecinii din Brazi, formaţie care a recuperat terenul pierdut la începutul campionatului. Petroliştii din Boldeşti primesc vizita unei nou promovate, Comprest, şi nu au cum să piardă pe teren propriu. În subsolul clasamentului, predelenii nu se pot descotorosi de „lanternă” chiar dacă ar în-vinge rezervele Rapidului, iar cei de la Filipeşti au o misiune dificilă cu formaţia din Buftea, formaţie aflată sub linia de salvare. Unirea Tărlungeni are un adversar puternic şi chiar dacă evoluează pe teren propriu, misiunea este dificilă şi este musai să obţină toate punctele pentru a avea o iarnă liniştită.
Victoria, ca necesitate
Unirea Tărlungeni - Inter Clinceni
4 2 0 2 3-3
La Tărlungeni 2 1 0 1 2-2
Dacă în sezonul 2007/08 ambele partide dintre cele două protagoniste au fost câştigate de Unirea, de fiecare dată cu 1-0, în sezonul precedent ambele partide au fost câştigate de formaţia de lângă aeroport. Uniriştii au pornit la drum ca o formaţie cu şansă la primele locuri, dar nenumăratele accidentări au făcut ca socoteala de acasă să nu se potrivească cu cea de pe teren, iar acum să fie în zona fierbinte a nisipurilor mişcătoare. Inter-ul de Clinceni se află într-o zonă ferită de necazuri, la 9 puncte diferenţă de Unirea. Din discuţiile cu antrenorul Decebal Câmpeanu reieşea faptul că deşi are unele probleme în alcătuirea echipei trebuie să obţină toate punctele pentru a avea o iarnă cât mai liniştită. Astfel, Săndulache şi Cercel sunt