Prestaţia lui Dinu Patriciu în cazul “copilul lovit cu pumnul în plex şi în faţă” este un semn de disperare. L-am cunoscut pe actualul miliardar petrolist într-o altă împrejurare în care a fost disperat rău. Avertizat de cineva că vom publica în Caţavencu dovada plagiatului comis de el în calitate de coautor al unei cărţi despre dreapta românească, Dinu Patriciu a venit în redacţia din Piaţa Pache Protopopescu. Unde a văzut, cred, pentru prima dată o evidenţă: prima parte a cărţii co- semnate de el era copiată, cuvînt cu cuvînt, pînă la virgulă, din cartea unor economişti americani. Dar copiată masiv, fără grija de a şterge urmele, dînd chiar şi trimiteri la alte cărţi ale cuplului american, ca şi cum ar fi fost ale cuplului românesc (de genul “aşa cum am spus şi în cartea “Efectele economice ale crizei din lumea a treia”-ziceau americanii, iar autorii români copiaseră şi asta, atribuindu-şi o carte nescrisă de ei! ). Dinu a susţinut sus şi tare că e o minciună, nu e vorba de nici un plagiat. I-am dat definiţia plagiatului şi i-am exemplificat-o pe cele două cărţi pe care le aveam în faţă. “Nu, nu e plagiat!” susţinea, apăsat, D.P. Ba, e plagiat, toată ziua, şi încă unul grosolan, cuvînt cu cuvînt, i-spus. Apoi i-am arătat “faza” cu trimiterile autorilor americani. Aţi scris Dvs. această carte la care faceţi referire ca şi cum ar fi a Dvs? Nu, a recunoscut, el sincer. Atunci de ce aţi spus că aţi scris-o? E o greşeală, a zis el. Nu, e un plagiat, i-am răspuns. Fugi dom´le de aici că nu admit asta, nu e nici un plagiat! Ceea ce m-a uimit cu adevărat a fost reacţia lui de surprindere, totuşi, văzînd cum pagini întregi semnate de el se regăseau şi în cartea americanilor tradusă în româneşte de Dragoş Paul Aligică. Cred că habar nu avea de asta, acolo, pe loc, era pus în faţa faptului împlinit de către cei care au “documentat” acea carte.În fine, aproape o după-ma