Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ID: Europa - Militarii

Publicat in Romania Libera, vineri 27 noiembrie 2009 ·

Vechea Roma a insemnat mult timp glorie, iar arta militara se numara printre principalele forte care au amorsat aceasta apoteoza. Fireste, intr-o dinamica influentata de germenii decadentei, arata sinteze ale specialistilor. Nu putem gandi construirea armatelor nationale, a pactelor si aliantelor de azi, fara inceputurile conturarii ideii de cucerire si aparare pe Batranul Continent. Iar romanii au excelat la acest capitol, straduindu-se sa-si apere resurse cucerite prin tactica pacii si a unor noi cuceriri. Armata romana s-a transformat de la Regalitate la Republica si apoi la Imperiu, functie de necesitatile unui stat ce tindea sa devina din ce in ce mai puternic, dar si mai pronuntat eteroclit. Intuitia si mestesugul militar au dat posibilitate romanilor sa preia si sa adapteze tehnici si mijloace de atac ale populatiilor invinse.

Extinderea progresiva a teritoriului de aparat a facut ca si armata sa-si mareasca efectivele si sa se profesionalizeze pe dimensiuni tot mai usor cuantificabile. Spui regim militar, spui ordine. Un exemplu e oferit de Pierre Grimal cand descrie tabara romana. Sau cand arata metodele de stimulare a comportamentului luptatorului roman, de la soldat la general: comandantii de arme si-au dat seama ca omul e motivat sa lupte cand stie ca are ceva de aparat si de aceea i-au dat de aparat onoarea proprie, dar si averea personala, si nu doar realitati suprapersonale cum ar fi securitatea unui stat in continua expansiune.

In plus, s-a constientizat ca pentru un asemenea stat costurile recuperarii unor paturi marginale prin inrolare si instructie erau mult mai mici decat cele pe care le presupunea lasarea saracilor fara o ocupatie si fara un venit. Solda si prada de razboi, accesul la insemnele gloriei incarcate de simbolism si eficacitate sociala reglau raporturile militarului cu grupul de egali si instaurau o iera

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu, către românii de peste hotare: Vă cer iertare că nu am fost în stare să vă ţinem acasă

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a participat, duminică seara, la ceremonia dedicată Zilei românilor de pretutindeni. Prim-ministrul şi-a amintit de fratele său care imediat după Revoluţie a plecat în Germania, „în căutarea unei vieţi mai bune”. „Simt şi ac

De ce merg PSD și PNL pe liste comune la europarlamentare? Mihai Tudose: Era imposibil ca altfel să nu ne încăierăm. E realitatea, vreţi să vă mint frumos?

HotNews acum 44 minute
Europarlamentarul PSD Mihai Tudose a spus, duminică seară, că, dacă PSD şi PNL candidau pe liste separate, ar fi fost imposibil să nu se „încaiere”: „Asta e realitatea, vreţi să vă mint frumos?”. Mihai TudoseFoto: Inquam Photos - Sabin Cirstoveanu „

Atac cu cuţitul în metroul din Lyon. Cel puţin trei persoane rănite

Mediafax acum 28 minute
Atacatorul, care locuieşte ilegal în Franţa, suferă de probleme grave de sănătate mintală şi fusese internat în mai multe rânduri în secţii de psihiatrie, a declarat prefectul local Fabienne Buccio pentru reporteri, conform Reuters. El nu a făcut ni

Elena Udrea, reacție din închisoare în cazul Coldea: „Stăpânul Cătușelor iese pe ușa DNA. Sper că va duce și la căderea lui Kovesi"

HotNews acum 33 minute
Elena Udrea, fost ministru al Turismului, a reacționat, după ce foștii generali din SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă au fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă de către procurorii anticorupție, printr-un mesaj publicat pe pagina ei de

Southampton a promovat în Premier League cu o victorie la baraj în faţa lui Leeds

Mediafax acum 28 minute
Adam Armstrong a fost cel care a câştigat meciul, golul său din prima repriză fiind suficient pentru a învinge o echipă a lui Leeds care s-a chinuit să dea o replică semnificativă. Rezerva Daniel James a fost cel mai aproape de egalare când şutul să

12 oameni au fost răniți în urma unor turbulențe, într-un avion al Qatar Airways care zbura de la Doha către Dublin

HotNews acum 3 ore
Douăsprezece persoane care călătoreau la bordul unui avion al companiei Qatar Airways, într-un zbor de la Doha către Irlanda, au fost rănite în timpul unor turbulențe, a anunțat duminică aeroportul din Dublin, adăugând că avionul a aterizat în sigur

Formula 1 Pilotul monegasc Charles Leclerc (Ferrari) a câştigat Marele Premiu al Principatului Monaco

Ziua Constanta acum 2 ore
Pilotul monegasc Charles Leclerc (Ferrari) a câştigat, duminică, pentru prima oară în cariera sa Marele Premiu al Principatului Monaco, a opta etapă a Campionatului Mondial de Formula 1 din acest sezon, potrivit Agerpres. Australianul Oscar Piastr

Doliu în familia Ginei Gogean! Mama fostei gimnaste a murit într-un accident provocat de sora sportivei

Ziua Constanta acum 2 ore
Doliu în familia fostei mari gimnaste Gina Gogean. Mama sa a murit într-un accident provocat chiar de sora sportivei, care a adormit la volan și a intrat cu mașina într-un tir, conform știripesurse.ro. Accidentul a avut loc sâmbătă dimineaţă, la Pis

Ciolacu, de Ziua Românilor de Pretutindeni: De 30 de ani ne-am obişnuit să sărbătorim eşecul / Fiecare trecere definitivă peste granită a unui român este un eşec pentru această ţară, nu o sărbătoare / Ce spune despre Schengen - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, duminică, la un evenimdent organizat de Ziua Românilor de Pretutindeni, că, de 30 de ani, ne-am obişnuit să sărbătorim eşecul, iar apoi fiecare îşi vede de viaţa lui. ”Fiecare trecere definitivă peste granită a un

Ciucă: Vă pot spune că primele 8 în topul celor 10 cele mai dezvoltate judeţe din ţară sunt sub administraţie liberală - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat, duminică seară, la Slatina, că primele 8 în topul celor 10 cele mai dezvoltate judeţe din ţară sunt sub administraţie liberală. ”Vă pot spune că primele 8 în topul celor 10 cele mai dezvoltate judeţe din ţ

Vremea

București
acum

19°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

14°/22°
mie.

13°/25°
Iasi
acum

22°
dum.

12°/25°
lun.

11°/20°
mar.

13°/22°
mie.

14°/20°
Constanta
acum

14°
dum.

14°/19°
lun.

13°/16°
mar.

12°/18°
mie.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

11°/23°
lun.

11°/20°
mar.

11°/20°
mie.

12°/20°
Timisoara
acum

21°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/25°