Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Proiectul “Banca de Alimente” s-a extins

Publicat in Adevarul, vineri 27 noiembrie 2009 ·

Având în vedere rezultatele încurajatoare ale proiectului în primele doua luni de implementare, dar mai ales numarul mare de solicitări venite din partea persoanelor aflate in suferinţă, Crucea Roşie Română a considerat necesară extinderea proiectului “Banca de Alimente”. Piteştenii pot dona, de astăzi, produse şi la hipermaketul Real care se alătură, la Piteşti, complexului Carrefour în campania Crucii Roşii Române. Prin proiectul “Banca de Alimente” , produsele donate ajung pe mesele nevoiaşilor.

Rafturile cu alimente cele mai ieftine care pot face obiectul donaţiei au fost marcate corespunzător. Piteştenii pot achiziţiona, însă, faină, zahăr, orez, mălai, conseve şi dulciuri şi de pe celelate rafturi, cu condiţia să nu fie vorba de produse perisabile, băuturi alcoolice sau tutun.

“Am auzit de campanie şi, când am văzut panourile Crucii Roşii, m-am gândit că pot să fac un gest frumos acum, în prag de sărbători. Ştiu că cele două pungi de paste făinoase vor ajunge pe masa unui om amărât şi asta mă bucură”, spune Elena Cârtea, una dintre primele persoane care au cumpărat, astăzi, produse pentru a le dona.

„Ne-am alăturat acestui proiect din dorinţa de a fi un suport pentru Crucea Rosie Româna care depune o activitate susţinută în beneficiul societaţii. Credem ca acest proiect este binevenit în conditiile în care încă sunt oameni care se confruntă cu multe nevoi, iar aceasta inţiativă, pe lângă componenta umanitara are şi una de împlinire sufletească atunci când ştii că poti să iţi ajuţi semenii.” a declarat Adriana Pita, Director de Comunicare real,- Romania.

În etapele precedente piteştenii au donat în special zahăr, făină şi conserve dar şi alte alimente care au ajuns în casele a peste 100 de familii nevoiaşe.

"Proiectul Banca de Alimente oferă ocazia de a se implica direct, alaturi de Crucea Roşie, tuturor celor care

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Stormy Daniels, după verdictul în cazul lui Donald Trump: Cred că ar trebui să fie condamnat la închisoare şi la muncă în folosul comunităţii

HotNews acum o ora
Vedeta de filme pentru adulţi Stormy Daniels spune că Donald Trump, găsit vinovat în dosarul deschis pentru că ar fi ascuns în documente contabile o plată către starleta porno, ar trebui să fie condamnat la închisoare şi la muncă în folosul comunită

Cum profită FCSB de triumful lui Real Madrid din finala Ligii Campionilor

HotNews acum 2 ore
„Galacticii” au câștigat sâmbătă searp al 15-lea trofeu UCL, după 2-0 cu Borussia Dortmund. FCSB a urmărit cu interes finala Champions League, una care influențează considerabil traseul „roș-albaștrilor” în preliminariile viitorului sezon, scrie Gol

Un acţionar al Tesla îl dă în judecată pe Elon Musk pentru presupuse tranzacţii privilegiate cu acţiuni, de 7,5 miliarde de dolari

HotNews acum o ora
Un acţionar al Tesla a intentat joi un proces în care îl acuză pe CEO-ul Elon Musk de tranzacţii privilegiate, când a vândut acţiuni al producătorului de maşini electrice de peste 7,5 miliarde de dolari, la sfârşitul anului 2022, declarând că antrep

Italia se roagă pentru Patrizia, Bianca şi Cristian: Speranţele ca tinerii de origine română să fie găsiţi în viaţă, după ce au fost luaţi de apele râului Natisone, sunt tot mai mici

HotNews acum 2 ore
Speranţele ca trei tineri de origine română să fie găsiţi în viaţă, după ce au fost luaţi de apele râului Natisone, care a ieşit din matcă, sunt tot mai mici, anunţă presa italiană, citat[ de News.ro. Râul Natisone din regiunea VenetoFoto: HotNews.r

Sonda lansată de China la începutul lunii mai a asenelizat pe partea îndepărtată a Lunii

News.ro acum 2 ore
O sondă lansată de China la începutul lunii mai a aselenizat pe partea îndepărtată a Lunii pentru a colecta mostre, marcând un pas înainte în ambiţiosul program al ţării, a anunţat, duminică, agenţia China Nouă, citată de AFP. Sonda Chang'e 6, care

Premieră: China anunţă că nava sa a ajuns pe partea întunecată a Lunii

Mediafax acum 2 ore
Chang'e 6 a aselenizat în bazinul Polul Sud-Aitken, duminică dimineaţa, la ora 06.23, ora Beijingului (22.23 GMT sâmbătă), a anunţat Administraţia Spaţială Naţională din China (CNSA), potrivit BBC. Lansată pe 3 mai, misiunea îşi propune să colecteze

Microîntreprinderile realizează peste o treime din profitul net total din economia României

Mediafax acum 2 ore
Microîntreprinderile, adică firmele care au între 0 şi 9 sa­lariaţi şi o cifră de afaceri de cel mult 2 milioane de euro, generează doar 12% din cifra de afaceri totală din economie, chiar dacă reprezintă 93% din numărul total de companii de pe plan

Alegeri în India: Narendra Modi, aproape să obţină un al treilea mandat de premier

News.ro acum 3 ore
Prim-ministrul indian Narendra Modi este pe cale să fie reales pentru un al treilea mandat consecutiv în fruntea ţării, după ce sâmbătă s-au încheiat şase săptămâni de alegeri generale, relatează AFP. Rezultatele scrutinului, cel mai mare din istori

Rezultate LOTO 6/49 duminică, 2 iunie 2024. Care sunt numerele câştigătoare

Adevarul acum 2 ore
Duminică, 2 iunie, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc. La ultimele trageri, Loteria Română a acordat peste 16.000 de câştiguri, în valoare totală de peste 868.300 de lei.

Încă o favorită eliminată în turul trei la Roland Garros - Tabloul optimilor

HotNews acum 11 ore
​Madison Keys a fost eliminată în turul trei la Roland Garros, după ce a fost învinsă în două seturi de Emma Navarro, scor (5)6-7, (3)6-7. Madison KeysFoto: Dubreuil Corinne/ABACA / Abaca Press / Profimedia >> Bianca Andreescu, eliminată în turul tr

Vremea

București
acum

27°
dum.

19°/30°
lun.

19°/34°
mar.

18°/31°
mie.

18°/30°
Iasi
acum

24°
dum.

18°/30°
lun.

16°/31°
mar.

18°/30°
mie.

15°/26°
Constanta
acum

27°
dum.

20°/27°
lun.

20°/25°
mar.

19°/24°
mie.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

14°/25°
lun.

13°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

23°
dum.

15°/27°
lun.

16°/25°
mar.

15°/24°
mie.

15°/26°