A văzut azi-noapte de câteva zeci de ori înregistrarea incidentului de la Ploieşti, din 2004, m-am uitat din nou şi dimineaţă. E o copie de o calitate mult mai bună decât ceea ce a apărut pe internet sau la tv până acum (nu, nu mi-a dat-o Patriciu), iar concluzia mea e că nu e nimic trucat. A mea şi a altor câtorva oameni care au văzut-o în aceleaşi condiţii. În proporţie de 95%, e real. Dacă totuşi e o făcătură, jos păria în faţa celui care l-a realizat, producătorul filmului 2012 ar trebui să-l caute.
Totuşi, ţin să repet, nu palma peste gură este problema, ci modul în care a reacţionat Traian Băsescu. Nu a condamnat ceea ce ar trebuie să fie, pentru orice om civilizat, un gest atavic, făr legătură cu timpurile la care aspirăm. A căutat o explicaţie într-o posibilă înjurătură a puştiului. A precizat, abia după câteva ore, fără convingere şi râzând ştrengăreşte, că el n-a lovit niciodată un copil.E rolul psihiatrului de serviciu, Florin Tudose, să vă amintească de comportamentul discreţionar/coleric al lui Traian Băsescu de-a lungul timpului (episodul telefonului „ţigăncii împuţite” va fi, cu sigranţă, amintit la televiziunile mogulilor). Mie nu-mi rămâne decât să-i dau dreptate lui Pavel Lucescu.
A văzut azi-noapte de câteva zeci de ori înregistrarea incidentului de la Ploieşti, din 2004, m-am uitat din nou şi dimineaţă. E o copie de o calitate mult mai bună decât ceea ce a apărut pe internet sau la tv până acum (nu, nu mi-a dat-o Patriciu), iar concluzia mea e că nu e nimic trucat. A mea şi a altor câtorva oameni care au văzut-o în aceleaşi condiţii. În proporţie de 95%, e real. Dacă totuşi e o făcătură, jos păria în faţa celui care l-a realizat, producătorul filmului 2012 ar trebui să-l caute.
Totuşi, ţin să repet, nu palma peste gură este problema, ci modul în care a reacţionat Traian Băsescu. Nu a condamnat ceea ce ar trebuie să fie, pentru