Profesorul Alexandru Popescu-Zorica risca să aibă succes. Provenit dintr-o familie bogată, cu un tată politician cunoscut în epocă, Alexandru începuse o carieră universitară de matematician. Comuniştii i-au schimbat direcţia. Domnul Zorica, azi aproape nonagenar, a acceptat să stăm de vorbă despre epoca pe care a trăit-o.
Jurnalul Naţional: Tatăl dvs. era avocat şi şef al ţărăniştilor din Ilfov. Nu v-a tentat să vă băgaţi în politică?
Alexandru Popescu-Zorica: M-am născut la 28 martie 1920. Tata, provenit dintr-o familie de negustori medii de la Buzău, despre care se spunea că au avut la origine un fel de haiduci ce vămuiau comercianţii care treceau prin Întorsura Buzăului, a avut ambiţie. A făcut Dreptul, era un avocat de succes. După primul război mondial avea ceva faimă, căpătase Ordinul Mihai Viteazul pe front şi s-a apucat de politică, cu Ion Mihalache.
A fost unul dintre cei cinci fondatori ai Partidului Ţărănesc, a ajuns deputat şi prefect de Ilfov. Aveam o stare materială bună, aşa că am putut să îmi văd de matematică, pasiunea mea. Tata, care mersese bine în liceu, primise premii cărţi de matematică. Le-am descoperit de când eram copil şi m-au pasionat. Nu am făcut politică activă, dar asta nu m-a scutit de puşcărie.
De ce aţi intrat la închisoare?
Pentru nimic, practic. Am stat între 1951 şi 1954, pentru o presupusă omisiune de denunţ. Primisem acasă un inginer, Şerban Cosac, despre care nu ştiam că fusese legionar şi era dat în urmărire încă de la rebeliune. Au intrat la apă cinci familii pe care le vizitase, fără nici o vină. M-au arestat la 5 iulie 1951. Am fost condamnat la trei ani de închisoare. Nu m-au bătut în anchetă, securiştii ăia făceau gimnaziul la seral şi îi mai atrăgeam cu probleme de matematică. La puşcărie am stat cu Paleologu, care mi s-a părut un om slab.
Port ţărănesc
Despre tatăl
