Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CFR Cluj a câştigat, scor 2-0, cu Universitatea Craiova (FILMUL MECIULUI)

Publicat in Adevarul, sâmbătă 28 noiembrie 2009 ·

CFR Cluj a câştigat partida de pe teren propriu, cu Universitatea Craiova, disputată în cadrul etapei a 15-a din Liga I. Într-un meci meci lipsit de spectaculozitate, clujenii s-au impus datorită valorii superioare a jucătorilor şi a plusului de experienţă pe care-l au de partea lor. Cadu şi Kone au înscris pentru scorul înregistrat pe tabelă la finalul celor 90 de minute, 2-0. Iată desfăşurarea meciului.

La finalul partidei, antrenorul Craiovei, Eugen Neagoe, a declarat că este nemulţumit de arbitraj: "Din câte mi-au spus jucătorii, a fost o mână la primul gol al clujenilor. Nu vreau să spun nimic deocamdată, dar cert este că la lovitura liberă care li s-a acordat lor, nu a fost henţ. Nu mai contează motivul pentru care am pierdut. După cum s-a jucat, meciul se putea termina 0-0 fără probleme", a încheiat acesta.

De partea cealaltă, tehnicianul clujenilor, Andrea Mandorlini, a spus: "Sunt fericit pentru prima victorie în faţa suporterilor, am câştigat meritat, jucătorii au stat bine în teren şi şi-au făcut treaba. Din partea lui Neagoe sunt scuze, noi am fost mult mai incisivi şi cred că ar trebui să vorbească mai mult despre joc, nu despre arbitraj. Kone a jucat bine, dar trebuie să avem răbdare cu el, pentru că este un jucător foarte valoros, care joacă după o accidentare. Craiova a jucat mai bine în partida de cupă, iar astăzi am fost mult mai buni decât ei. Victoria a fost importantă pentru moral, iar deşi şansele sunt foarte mici, mergem la Copenhaga să câştigăm şi să sperăm în calificare. Echipa a fost ordonată, suntem din ce în ce mai coerenţi în teren. Nu a fost vorbă de grevă din partea jucătorilor, ei au discutat într-adevăr cu preşedintele, dar nu au ameninţat", a spus acesta

Fluier final al partidei.

Min 91: Lovitură liberă pentru Craiova de la 30 de metri. Execută Wobay, dar este avertiz

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avocatul din Iași care și-a aruncat iubita de la etajul 6 a fost condamnat la 23 de ani de închisoare. Despăgubirile stabilite de instanță

Ziare.com acum o ora
Avocatul ieșean Sebastian Felecanu a fost condamnat de către Curtea de Apel Iași la 23 de ani de închisoare și o despăgubire de 210.000 euro cu titlu de despăgubiri. Acesta a fost găsit vinovat de omor calificat săvârșit asupra iubitei sale. Soluția

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 3 ore
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

România trece oficial la salariul minim european. Ce este și cum se calculează acesta

Wall-Street.ro acum o ora
Salariul minim brut este, în prezent de 3.300 de lei și va crește, de la 1 iulie 2024 la valoarea de 3.700 de lei. Însă, tot în această perioadă, România trece oficial la salariul minim european, prin care se asigură transpunerea în legislația națio

Roberto Baggio, bătut de hoți înarmați de față cu familia sa în propria casă! » Legenda Italiei a ajuns la spital

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Roberto Baggio (57 de ani), legendarul mijlocaș ofensiv al Italiei, a fost victima unui jaf violent alături de familia sa, joi seară, în timp ce urmărea partida de la .

ISU Giurgiu Minivacanța de Rusalii, în siguranță

Ziua Constanta acum o ora
COMUNICAT DE PRESĂ Nr. 238 din 21.06.2024 Minivacanța de Rusalii, în siguranță Pompierii vor fi la datorie în perioada 22-24 iunie a.c. Aceștia vor fi pregătiți să intervină pentru stingerea incendiilor, salvarea persoanelor implicate în diferit

Legea privind stabilirea salariilor minime europene, aprobată de Guvern

Ziua Constanta acum 2 ore
Guvernul a aprobat Legea privind stabilirea salariilor minime europene, prin care se asigură transpunerea în legislația națională a Directivei (UE) 2022/2041 din 19 octombrie 2022 a Parlamentului European și a Consiliului privind salariile minime ad

Cei 27 confirmă deschiderea la 25 iunie a negocierilor de aderare la UE ale R.Moldova şi Ucraina

News.ro acum 36 minute
Cele 27 de state membre ale Uniunii Europene confirmă vineri deschiderea - la 25 iunie - a negocierilor de aderare la UE ale Ucrainei şi Republicii Moldova, anunţă vineri preşedinţia belgiană a Consiliului UE, relatează AFP. Miniştrii Finanţelor din

Ciolacu i-a cerut ministrului de Interne să pregătească proiectul privind alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut vineri ministrului de Interne să pregătească proiectul de hotărâre privind organizarea alegerilor prezidenţiale. Primul tur ar urma să aibă loc în 15 sau 29 septembrie.

Ultima zi de școală pentru elevi, înainte de vacanță. Calendarul anului școlar 2024-2025

Ziare.com acum 5 ore
Elevii întră în vacanță vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Vor reveni la cursuri luni, 8 septembrie, indiferent dacă alegerile prezidențiale vor avea loc în luna septembrie sau decembrie. Calendarul complet al anului școlar 2024-2025 a f

Klaus Iohannis a promulgat legea prin care toţi taţii care au calitatea de salariat, în baza unui contract sau raport de muncă, vor primi concediu paternal

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 117/2022 pentru modificarea şi completarea Legii concediului paternal nr. 210/1999. Actul normativ prevede acordarea concediul paternal t

Vremea

București
acum

32°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/33°
dum.

19°/29°
lun.

19°/27°
Constanta
acum

28°
vin.

20°/28°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

30°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
lun.

19°/27°
Timisoara
acum

34°
vin.

20°/36°
sâm.

20°/39°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°