SC Almacons SRL, denumită de către primarul Radu Mazăre drept „firma lui Pilcă", a câştigat licitaţia pentru extindere şi reamenajare ateliere şi săli de clasă la baza de instruire a CERONAV.
Valoarea contractului este de 4.906.749,18 lei fără TVA, iar perioada de execuţie de 18 luni. Constantin Comănoiu, directorul firmei Almacons, spune că lucrările au început deja de mai bine de o lună şi că speră să finalizeze construcţia înainte de termenul limită prevăzut în contract. „În fapt, este vorba despre un nou sediu pe malul lacului", a mai spus Comănoiu. Potrivit anunţului de atribuire publicat pe site-ul www.dgmarket.ro, Almacons se va ocupa de „demolare, execuţie lucrări de construcţii, instalaţii sanitare, alimentare cu apă, termice şi electrice". Lucrarea a fost atribuită pe 19 octombrie a.c., iar câştigătorul a fost ales dintre nouă ofertanţi. Potrivit caietului de sarcini, 30% din lucrare poate fi subcontractată.
SC Almacons SRL a fost implicată în proiectul locuinţelor ieftine pentru tineri din zona Baba Novac, din care s-a retras în luna martie a acestui an. SC Almacons SRL, denumită de către primarul Radu Mazăre drept „firma lui Pilcă", a câştigat licitaţia pentru extindere şi reamenajare ateliere şi săli de clasă la baza de instruire a CERONAV.
Valoarea contractului este de 4.906.749,18 lei fără TVA, iar perioada de execuţie de 18 luni. Constantin Comănoiu, directorul firmei Almacons, spune că lucrările au început deja de mai bine de o lună şi că speră să finalizeze construcţia înainte de termenul limită prevăzut în contract. „În fapt, este vorba despre un nou sediu pe malul lacului", a mai spus Comănoiu. Potrivit anunţului de atribuire publicat pe site-ul www.dgmarket.ro, Almacons se va ocupa de „demolare, execuţie lucrări de construcţii, instalaţii sanitare, alimentare cu apă, termice şi electrice". Lucrarea a fost atribuită pe 19 octombr