Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Omul care scoate victime din măruntaiele pământului

Publicat in Adevarul, sâmbătă 28 noiembrie 2009 ·

Este foarte tânăr, curajos şi şi-a riscat de multe ori viaţa pentru a-i salva pe alţii. Este vorba de Paul Dumitru, un servant de 21 de ani de la pompieri care ieri a coborât în fântâna adâncă de 25 de metri pentru a-i scoate pe cei doi fraţi decedaţi.

Paul Dumitru mărturiseşte că şi-a dorit dintotdeauna să ajungă pompier. Aşa se face că imediat după ce a terminat liceul, în anul 2007, a dat examen pentru postul de servant, l-a luat cu brio şi de atunci a participat la numeroase intervenţii.

Este caracterizat de colegi ca fiind un curajos şi că niciodată nu se dă înapoi când vine vorba să ajute pe cineva. Aşa s-a întâmplat şi ieri când şeful detaşamentului a întrebat cine vrea să intre în fântâna adâncă de 25 de metri ca să îi scoată pe cei doi muncitori. Paul a fost primul care s-a oferit să intre. Spera în sufletul lui să îi găsească în viaţă şi vroia să îi scoată cât mai repede de acolo. Din păcate, i-a găsit morţi pe amândoi. I-a scos şi a stat lângă echipajul de salvare în timp ce îi resuscita şi a sperat că îşi vor reveni.

"Nu e prima acţiune de acest gen la care particip. Când am ajuns şi am auzit că acolo jos sunt doi fraţi am vrut să intru cât mai repede şi să îi scot în viaţă. A fost o intervenţie dificilă pentru că locul era îngust şi nu puteam să mă mişc. Când am văzut că nu mai respiră am sperat să fie salvaţi de colegii de la SMURD dar nici ei nu au putut să facă mai mult. Sunt poveşti care te impresionează dar nu ai voie să laşi să se vadă. Trebuie să faci tot ce poţi să salvezi o viaţă şi apoi ai destul timp să te gândeşti. Eu nu mă gândesc niciodată decât la cel care este acolo jos şi la faptul că de mine depinde viaţa lui. Nu întotdeauna îi găseşti în viaţă dar trebuie să îi scoţi de acolo în cel mai scurt timp", ni s-a confesat Paul Dumitru, servantul care nu s-a dat niciodată înapoi în faţa pericolelor.

După astfel de interv

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 13 minute
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

ATAC armat într-un centru comercial din Oslo. Cel puțin o persoană a fost rănită

Gandul acum 35 minute
Autoritățile din Oslo sunt în stare de alertă, în urma unui atac armat care a avut loc în centrul comercial Tveita, sâmbătă, 19 iulie. Potrivit ultimelor informații, incidentul a fost generat de un conflict între doi indivizi. Cel puțin o persoană a

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 3 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 4 ore
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Crimă la Brăila. Un bărbat de 31 de ani a fost înjunghiat mortal de un adolescent de 15 ani

Gandul acum 42 minute
Un bărbat de 31 de ani din Brăila a fost înjunghiat mortal de un adolescent în vârstă de 15 ani. Victima și agresorul ar fi cumnați. Surse din cadrul anchetei susţin că între cei doi s-ar fi iscat un scandal în plină stradă, iar adolescentul de 15 a

Ucraineni eliberați de ruși din închisori sunt abandonați fără acte la granița cu Georgia, acuză Kievul

HotNews acum 53 minute
Ministrul ucrainean de externe a acuzat, sâmbătă, Rusia că deportează ucraineni în Georgia și îi lasă acolo abandonați, fără documente corespunzătoare, la sute de kilometri distanță de casă, relatează Reuters. Andrii Sybiha spune, într-o postare pe

Atenție dacă mergeți în Bulgaria! Se interzice circulația autocamioanelor cu masa mai mare de 20 de tone în 9 regiuni

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bulgaria asupra faptului că, în perioada 21-25 iulie a.c., în intervalul orar 13:00-21:00, pe fondul temperaturilor ridicate, ci

O nouă lege iniţiată de deputatul Silviu Vexler, atacată la CCR de Nicușor Dan: Sunt încălcate principii constituţionale / Ce prevede actul normativ

HotNews acum 2 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu modificări la legea privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, prin care se sancţionează, ca în cazul preoţilor, exercitarea fără drept a profesiei şi de „ra

Portul din Barcelona va reduce capacitatea terminalelor de croaziere până în 2030, din cauza turismului excesiv

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Portul din Barcelona, cel mai aglomerat port de croaziere din Europa, îşi va reduce capacitatea de operare a terminalelor de pasageri până în 2030, în contextul în care autorităţile locale încearcă s

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 7 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Vremea

București
acum

31°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

25°
sâm.

17°/26°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

26°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

29°
sâm.

16°/29°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°