Cum să întreţii una dintre cele mai mari şi mai periculoase iluzii experimentate până acum de omenire, comunismul, ne arată un tânăr inventiv şi bine intenţionat, în „Good Bye, Lenin!”.
Probabil că filmul va fi gustat de oamenii care au trăit transformările din primii ani de după Revoluţie, de cei care au prins, adolescenţi sau maturi, perioada comunistă, apoi au experimentat tăvălugul schimbărilor care veneau odată cu libertatea. Este un film nostalgic, în acelaşi timp, unul despre mărturisire şi, mai mult, o poveste a supravieţuirii în minciună, fie că aceasta se referă la un sistem politic-social, ori la o familie.
Mama, Christiane (Katrin Sass), comunistă loială, suferă un infarct, generat de implicarea fiului ei, Alex (Daniel Bruhl), în demonstraţiile din toamna lui , 89. Iese dintr-o comă de câteva luni, perioadă în care au loc schimbări dramatice în Germania de Est.
Medicii îi prescriu evitarea oricărui şoc emoţional. Alex încearcă să o protejeze şi, în loc să-i spună adevărul despre căderea Zidului şi prăbuşirea comunismului, decide să creeze un univers numai al ei.
Recuzită comunistă
De aici decurge umorul filmului, printr-o suită de situaţii în care Alex, din nevoia de a-şi proteja mama, ajunge să-i aducă acesteia castraveţi muraţi de import, dar introduşi în borcane cu etichete comuniste (recuperate de prin gunoaie), sau să-i prelucreze ştiri (din vechi înregistrări ale telejurnalelor comuniste) şi să i le furnizeze prin intermediul unor casete, la televizor.
Se mai petrec şi accidente care i-ar putea scurtcircuita întreg sistemul de recuzită, vezi secvenţa în care femeia vede la fereastra geamului o reclamă-gigant Coca-Cola. Sunt savuroase soluţiile găsite de Alex în asemenea momente de criză.
Momentul mărturisirii
Nu numai Alex este cel care minte, c
