Unitatea naţională şi racordarea la valorile europene nu pot fi separate. În definitiv, de ce nu ne-am bucura de două ori?
De ce oare nu ne-am gândi la o dublă sărbătoare a României? Ne sunt bine cunoscute semnificaţiile lui 1 Decembrie, zi-simbol pentru idealul de unitate naţională. Există însă şi o altă zi simbolică pentru România, legată de celălalt mare ideal naţional: modernizarea şi racordarea la valorile europene.
De 150 de ani, România parcurge acest drum al europenizării, un drum sinuos, întrerupt brutal în anii comunismului. Şi reluat, cu ezitări, cu greşeli, cu naivităţi, dar reluat în mod natural, după 22 decembrie 1989. Lăsată în pace, România merge, firesc, spre Occident. Pe acest drum, ziua de 10 Mai a marcat repere importante: sosirea în ţară a principelui Carol (1866), ratificarea de către principe a Declaraţiei de Independenţă (1877), proclamarea Regatului (1881). Acestea nu sunt doar zile ale regalităţii. Odată depăşite tensiunile absurde dintre monarhişti şi republicani, alimentate politic la începuturile anilor '90, putem vedea în această triplă semnificaţie a zilei de 10 Mai momente-cheie ale europenizării României. Lăsând în urmă zgura interpretărilor istoriografice comuniste, vom înţelege adevărata dimensiune modernizatoare a monarhiei constituţionale, în secolele XIX şi XX.
De fapt, unitatea naţională şi racordarea la valorile europene nu pot fi separate. Ele sunt parte ale aceluiaşi proiect numit România. Unirea românilor între graniţele aceluiaşi stat a reprezentat un deziderat de secol XX. După pactul Ribbentrop-Molotov, România nu mai este chiar atât de mare precum în perioada 1918-1940. Dar azi, noile realităţi politice de pe continent exclud modificarea frontierelor.
Desfiinţarea graniţelor care îi separă pe români devine un ţel ce poate fi atins odată cu edificarea construcţiei europene - un proiect de secol XXI,
