Ne apropiem cu paşi repezi de startul Campionatului Mondial din China. Semicercul fierbe. Se derulează prin faţa noastră cu viteză declaraţii ale celor implicaţi în fenomen, statistici ale jurnaliştilor şi, aşa cum le stă în fire celor din spaţiul carapato-danubiano-pontic, mai ales analize „pertinente” ale chibiţilor.
Acesta este decorul în care naţionala de handbal feminin a României se pregăteşte pentru marea competiţie asiatică.
De patru ani încoace, de la argintul din Rusia, iubitorii de handbal se tot întreabă constant când tricolorele vor mai da dovada realului lor talent şi vor cuceri o nouă medalie la un turneu final. Răspunsul s-a tot lăsat aşteptat, dar medalia este parcă acum un cuvânt pe buzele tuturor. Aici intervine însă o problemă. Presa, opinia publică şi „cârcotaşii" din lumea handbalului văd puţin diferit lucrurile faţă de adevăraţii actori ai Mondialului, jucătoarele şi stafful tehnic al naţionalei feminine.
Fetele îşi doresc o medalie. Simt că este aproape, că atmosfera bună din sânul lotului şi forma bună din ultima perioadă le dau şanse reale să îşi îndeplinească visul. Nu vă aşteptaţi însă să le vedeţi non-stop pe OTV făcând un serial siropos pe tema aceasta. Treaba lor este alta.
„Nu este nevoie să ni se spună de zece ori pe zi că trebuie să cucerim o medalie. Fetele sunt primele conştiente de acest lucru deoarece pentru unele dintre ele este probabil ultimul tren. De altfel, din gura mea nu o să auziţi niciodată că ne vom întoarce cu aur, argint sau bronz. Trebuie să tratăm toate meciurile cu seriozitate, să muncim mult şi să luăm lucrurile pas cu pas", ne răspundea recent cu sinceritate într-un interviu selecţionerul Radu Voina.
Poate unii nu sunt de acord cu această abordare diplomatică, dar cum ar fi dacă situaţia ar fi exact invers?!... Să facem un exerciţiu de imaginaţie. Ce părere aţi avea dacă, spre
