Spune că toată viaţa s-a zbătut pentru drepturile oamenilor care munceau cot la cot cu el. Acum e liderul sindicatului pensionarilor şi încearcă să îşi ajute colegii de generaţie.
De când se ştie, Constantin Stăncescu a luptat pentru drepturile celor cu care a muncit. Fiu de ţăran din Măldăreşti, Stăncescu îşi aminteşte cum, alături de cei nouă fraţi ai săi muncea în fiecare zi, de dimineaţa până seara. „Am început de jos, de la coada sapei şi vă spun cu mâna pe inimă că, până nu treci prin toate etapele, nu ajungi nicăieri“, explică vârstnicul care, la cei 72 de ani ai săi, e la fel de activ ca un tânăr de 25. „În tinereţe am fost profesor de geografie timp de 14 ani în comuna Milostea. Mi-a plăcut meseria aceasta, era una care îţi aducea multe satisfacţii“, povesteşte cu drag Stăncescu. Omul a ajuns la Staţia de Hidrologie de la Râmnicu Vâlcea în anii 70, iar în numai câteva luni a fost promovat ca şef al staţiei.
„Până în 1988 am condus activitatea acolo, iar apoi am lăsat locul altuia mai tânăr. Aşa am considerat eu de cuviinţă“, explică vârstnicul.
Stăncescu povesteşte că după Revoluţie a participat la iniţierea primelor sindicate libere din România. „Eu din 1954 sunt membru de sindicat şi ştiu cum funcţionează o astfel de organizaţie. În anul 1990, împreună cu alţi lideri am pus bazele Uniunii Judeţene a CNSLR Frăţia, organizaţie sindicală al cărui vicepreşedinte şi apoi preşedinte am fost până în 1996, când am ieşit la pensie“, spune Constantin Stăncescu.
Omul nu a putut sta însă deoparte de problemele cu care se confruntau cei de aceeaşi vârstă cu el, astfel că în anul 1998 a decis să înfiinţeze un sindicat care să se ocupe de apărarea drepturilor pensionarilor. „Sindicatul Judeţean al Pensionarilor era afiliat Sindicatului Naţional al Pensionarilor. De anul trecut ne-am retras din această organizaţie şi ne-am decis s