Un spectacol grandios, de imagine, cuvant si muzica - sub coordonarea directorului Operei de Stat din Viena, Ioan Hollender -, organizat in centrul Timisoarei, in zilele care vor marca 20 de ani de la evenimentele din Decembrie ‘89, reprezinta omagiul adus de Municipalitate, de Filarmonica "Banatul" si de Opera Romana celor care au murit atunci, un multumesc celor care au iesit in strada, infruntand gloantele si riscandu-si viata, sperand la un viitor mai bun, dar si un moment de rememorare, pentru unii, de cunoastere, pentru altii, a acelor momente.
Oamenii care au iesit atunci in strada, familiile celor ucisi vor mai avea parte de o surpriza, in preambulul comemorarii celor doua decenii de la evenimentele din ‘89. O parte din revolutionari - cei grupati in Loja Organizatiilor de Revolutionari din Romania - au incheiat un acord cu P.S.D.-ul, condus de Mircea Geoana, social-democratul cu "spirit liberal", cum il caracteriza, zilele trecute, Dinu Patriciu, care il si vede premier pe omul care a declarat public ca a preluat stafeta de la Ion Iliescu. Motivul acestui acord, "un document de suflet", cum il prezinta domnul Geoana? "Lupta impotriva dictaturii care se preconizeaza", sustin revolutionarii L.O.R.D.- lugojeanul Petrica Balint si timisoreanul Tudorin Burlacu.
Daca peste hilaritatea motivului invocat oficial poti trece relativ usor - in fond, fiecare voteaza cu cine il lasa constiinta sau interesul, fie si calcand in picioare principii -, peste acordul in sine e mai dificil de trecut cu vederea...
Este greu de inteles decizia L.O.R.D., "structura cea mai reprezentativa a asociatiilor de revolutionari", dupa cum ii preamareste Ion Iliescu - o declaratie care, in paranteza fie spus, uimeste atata vreme cat vine din partea unui fost presedinte care a evitat, pe tot parcursul mandatelor, sa vina la Timisoara, la comemorarea Revolutiei si care, in 19