După o relaţie politică de aproape două luni, timp în care au dărâmat împreună, în premieră după 1989, un Guvern, social-democraţii şi liberalii s-au "logodit" pe 25 noiembrie. Sursa: Vlad Stănescu
Tot atunci au încheiat şi un contract „prenupţial”: liberalii îl susţin în turul II pe Mircea Geoană, iar dacă acesta câştigă îl va numi premier pe Klaus Johannis. Va fi însă suficient ca cele două partide să-şi perfecteze alianţa şi după 6 decembrie? Sub sloganul "O singură Românie", pe 25 noiembrie, PNL şi PSD îşi consfinţeau alianţa negru pe alb, printr-un acord politic ce va sta, spun liderii celor două partide, la baza unui viitor program de guvernare.
Aşa au ajuns Crin Antonescu şi Mircea Geoană să-şi dea mâna şi, acum, după ce liberalul a ieşit din cursa prezidenţială, să apară împreună pe afişele electorale. Partizanii convinşi ar putea cosidera „relaţia” dintre PNL şi PSD din ultimele săptămâni oportunism politic. Aceasta cu atât mai mult cu cât Antonescu şi Geoană, cu cinci zile înainte de a bate palma într-o alianţă, schimbau replici dure în ultima dezbatere a primului tur.
"D-le Geoană, sunteţi un demagog", i s-a adresat Antonescu adversarului de la PSD, făcând referire la faptul că, timp de nouă luni de guvernare cu PD-L, nu a făcut nimic pentru români. "Vă rog să nu săriţi calul, v-am menajat până acum", a replicat atunci Geoană. Apoi, preşedintele PNL l-a întrebat pe contracandidatul său de atunci, Mircea Geoană, ce salariu are cumnatul său de la Eximbank.
Întrebat în aceeaşi dezbatere de ce vrea să devină preşedinte, Antonescu a răspuns că „România este condusă de aceiaşi oameni politici”. „Nu vreau să votez acum Geoană ca să scap de Băasescu, aşa cum s-a întâmplat în 2004”, spunea atunci liberalul.
Îngropând „securea electorală”, Antonescu şi Geoană au parafat cu propriile nume şi orgolii un