Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pariul lui Basescu cu democratia impotriva presei

Publicat in Vox Publica, luni 30 noiembrie 2009 ·

Cu aproximativ doua luni in urma, cu putin inainte de inceperea camapaniei electorale, Sebastian Lazaroiu declara ca lupta se va duce in aceste alegeri intre presa si democratie. Nu putini au fost cei care si-au repetat cel putin o data fraza pentru a intelege unde a vrut sa bata, de fapt, consilierul lui Traian Basescu.

Cu o zi inainte de primul tur al algerilor, Basescu incerca o gluma cat se poate de serioasa intr-un interviu realizat de Andrei Gheorghe, amestecand putina ironie si un strop de condescendenta, si afirma atunci ca el va fi primul om din istorie care va castiga un razboi cu presa. I-am apreciat pana si curajul de a glumi tocmai cu aceasta prejudecata atat de veche si atat de puternic verificata.

Din cele doua declaratii rezulta ca dusmanul de moarte al democratiei din Romania este tocmai cainele ei de paza. Probabil ca in viziunea lui Basescu cel mai fidel prieten al democratiei universale innebunise in Romania. Mogulii ii luasera mintile, il drogasera si il facusera sa latre prosteste chiar la stapanii valorilor fundamentale ale omului, inchizand ochii si gura chiar la lupii si rechinii care dadeau tarcoale tot mai flamanzi comorilor natiunii.

Basescu incearca sa ne explice cum vrea el acum sa smulga pentru ultima data puterea din mainile mogulilor si – ca intr-o continuare a celebrului ‘Glatiatorul’ – si sa o redea poporului. Democratia este pentru Basescu binele poporului, iar dusmanii ei sunt majoritatea din Parlament (pentru ca este consituita doar de conjuctura), presa cu mogulii in varf care nu il trateaza cel putin neutru sau, mai rau, il critica dur, contondent si, uneori, nedrept, si, eventual, insasi majoritatea care nu il va vota pentru ca a fost ‘prostita’, ‘pacalita’ si manipulata de catre cainii turbati ai democratiei.

Ca si in cazul desemnarii premierului, cand a refuzat pe rand sa accepte propunerera majorita

Articolul in Vox Publica >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Elena Lasconi a fost aleasă preşedinte al USR în urma votului membrilor partidului: De astăzi, începe reconstrucţia USR / Ce spune despre candidatura la Preşedinţie / Reacţia lui Dominic Fritz - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Elena Lasconi a fost votată de membrii USR preşedinte al formaţiunii, în urma unui scrutin care a avut loc pe parcursul a două zile, primind 7.701 voturi. Ea a câştigat cu un procent de 68,14% din voturile exprimate. Lasconi a declarat că de astăzi

Raport al Comisiei Europene: România nu poate adera la Euro. Nu îndeplineşte condiţiile / Vecinii bulgari stau cel mai bine

Mediafax acum 2 ore
Euro este moneda oficială a 20 de ţări din UE care formează împreună zona euro. Toate ţările UE, cu excepţia Danemarcei, s-au angajat legal să adere la zona euro. Evaluarea Comisiei se bazează pe criterii specifice, inclusiv stabilitatea preţuril

Poliția Română face angajări masive. Ce posturi au fost scoase la concurs

Ziare.com acum 3 ore
Poliția Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofițeri de poliție, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenților în corpul ofițerilor, precum și 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă, a anunțat Ministerul de In

Fără alcool, tutun şi băuturi energizante vândute minorilor. Legea, adoptată de Parlament

Mediafax acum 2 ore
Interdicţia de a vinde alcool şi ţigări minorilor este prevăzută de mai mult timp în legislaţie, dar regula a fost prea puţin respectată pe motiv că vânzătorul nu poate verifica vârsta cumpărătorului. Proiectul a remediat acest neajuns, îi va respon

Meciul România – Slovacia, decisiv pentru calificarea în optimile EURO 2024, se vede în două pieţe din Timişoara

Press Alert acum 7 ore
Jocul România – Slovacia, ultimul din grupa E al „tricolorilor” la EURO 2024, va putea fi vizionat de timişoreni în două pieţe publice din oraş. Partida decisivă va fi redată live pe ecrane atât în Piaţa Libertăţii, într-un nou eveniment organizat d

NATO: Mark Rutte va fi următor secretar general al organizației

Press Alert acum 5 ore
Aliații NATO l-au desemnat miercuri pe premierul olandez Mark Rutte să fie următorul șef al NATO. Funcția a fost vizată și de președintele României, Klaus Iohannis, dar acesta s-a retras din cursă în urmă cu câteva zile. Anunțul a fost făcut prin in

"Avem o strategie de apărare, de IT, dar nu una culturală". Primele declarații ale lui Varujan Vosganian, noul președinte al Uniunii Scriitorilor

Ziare.com acum 55 minute
Scriitorul Varujan Vosganian, ales miercuri, 26 iunie, preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România, a făcut primele declarații după rezultatul votului. Printre prioritățile lui la șefia instituției se numără o strategie culturală pentru România ș

Băuturile alcoolice și tutunul vor putea fi cumpărate doar cu buletinul. Ce amenzi primesc comercianții care nu verifică vârsta clienților

Ziare.com acum 3 ore
Proiectul de lege care prevede că vânzătorii de băuturi alcoolice și produse din tutun trebuie să ceară buletinul fiecărui client pentru a verifica vârsta a fost adoptat de Camera Deputaților miercuri, 26 iunie. Vânzătorii din unităţile comerciale ş

Caz bizar în Coreea de Sud: Un robot care lucra într-o primărie „s-ar fi SINUCIS” / Colegii nu-și pot reveni din șoc: „Era unul de-ai noștri”

Gandul acum o ora
Un incident neobișnuit a avut loc în orașul Gumi, din Coreea de Sud. Un robot android, angajat ca funcționar public, se pare că s-a aruncat din capătul unor scări dintr-o clădire publică. Autoritățile locale au demarat o anchetă pentru a descoperi c

Ceremonial militar organizat de Garnizoana Tulcea pentru a celebra Ziua Drapelului Național al României

Ziua Constanta acum 2 ore
Astăzi, 26 iunie 2024, Mihai Huleni, vicepreședinte al Consiliului Judeţean Tulcea, și Ștefan Coman, consilier al președintelui Consiliului Județean, Horia Teodorescu, au participat la ceremonialul militar organizat de Garnizoana Tulcea pentru a cel

Vremea

București
acum

32°
mie.

20°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

20°/36°
Iasi
acum

29°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/32°
Constanta
acum

27°
mie.

20°/27°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

31°
mie.

18°/31°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/28°
Timisoara
acum

25°
mie.

19°/30°
joi

18°/31°
vin.

18°/30°
sâm.

20°/33°