Valoarea acestui segment este estimată la 50 de milioane de euro. Diminuarea abruptă a activităţii constructorilor a afectat semnificativ acest domeniu. Salvarea vine însă de la clienţii pentru produsele de lux.
Schimbările majore în 2009 pe piaţa uşilor din lemn au fost mai ales din perspectiva tipologiei clienţilor.
„Este o evoluţie şi o involuţie a cererii de uşi în acest an, în acelaşi timp. Clienţii medii au cam dispărut, dar au rămas cei cu venituri peste medie şi mari", declară Bogdan Teodorescu, creative director al producătorului de uşi de lemn Copperheads. Conform acestuia, în prezent nu se caută produse neapărat ieftine, ci de foarte bună calitate .
„În contextul diminuării activităţii constructorilor şi boomului imobiliar şi această piaţă a scăzut cu aproximativ 30%. În prezent, valoarea pieţei de profil nu este mai mare de 50 de milioane de euro", explică Teodorescu. Inclusiv preferinţele clienţilor s-au modificat în acest an.
„În 2009, esenţa lemnoasă cea mai căutată de către cumpărătorii privaţi, pentru că aceştia predomină în solicitările acestor produse, a fost cea de nuc, urmată de nuanţele wenge şi tanganika", susţine Francesco Curcio, director comercial al companiei de profil Pinum.Doors&Windows.
Calitatea, cea mai importantă
Preferinţele consumatorilor români în materie de uşi din lemn sunt asemănătoare celor ale italienilor, conform unor statistici realizate de Nusco Porte, companie italiană parte a Nusco Grup.
„Căutând soluţii care să asigure durabilitate, dezvoltatorii imobiliari s-au orientat anul acesta către uşile furniruite cu lemn, lăcuite ce păstrează viu stilul clasic prin folosirea unor îmbinări simple şi elegante de materiale cu finisaje de o calitate superioară", mai spune Francesco Curcio.
Potrivit acestuia, în cazul proiectelor imobiliare adresate unui segment mediu, preţul reprezintă