La fel ca si anul trecut, pascanenii sunt asteptati de 1 Decembrie pe Esplanada, unde sunt invitati sa petreaca cu vin fiert si sarmalute. Cu ocazia zilei Nationale a Romaniei, Primaria Pascani va organiza o serie de manifestari. Astfel, intre orele 10.15 si 12.00, oficialitatile locale vor depune coroane la troita din Fantanele, la monumentul Biserica Inaltarea Domnului, la monumentul din strada Stefan cel Mare si la Monumentul Biserica Sfintii Voievozi. La ora 12.00 va fi constituit dispozitivul pentru desfasurarea ceremonialului militar si religios in zona Esplanada. La 12.30 vor sosi oficialitatile, va fi trecut in revista detasamentul de onoare, dupa care se va intona Imnul National. Ceremonialul va continua cu o slujba oficiata de un sobor de preoti in frunte cu protopopul Pavel Postolachi. Vor urma discursurile politicienilor, iar apoi va defila Garda de Onoare. Finalul va apartine in totalitate programului artistic. "Programul va fi ca si anul trecut. Mai intai se vor depune coroane de flori la monumentele din municipiul Pascani. Mai tarziu, pe Esplanada, va defila garda de onoare, vor fi discursuri ale oficialitatilor, dupa care va urma un program artistic", a declarat primarul Grigore Craciunescu.
La fel ca si anul trecut, pascanenii sunt asteptati de 1 Decembrie pe Esplanada, unde sunt invitati sa petreaca cu vin fiert si sarmalute. Cu ocazia zilei Nationale a Romaniei, Primaria Pascani va organiza o serie de manifestari. Astfel, intre orele 10.15 si 12.00, oficialitatile locale vor depune coroane la troita din Fantanele, la monumentul Biserica Inaltarea Domnului, la monumentul din strada Stefan cel Mare si la Monumentul Biserica Sfintii Voievozi. La ora 12.00 va fi constituit dispozitivul pentru desfasurarea ceremonialului militar si religios in zona Esplanada. La 12.30 vor sosi oficialitatile, va fi trecut in revista detasamentul de ono